Carmen Iohannis a confirmat, săptămâna trecută, că va preda și în anul școlar 2018-2019 la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu. O informație pe care nu a dorit să o ofere atunci a fost dacă va prelua sau nu o clasă de a IX-a la dirigenție.

Misterul a fost spulberat, luni, pentru că site-ul Colegiului Național Gheorghe Lazăr a apărut informația că soția președintelui României va fi diriginta elevilor din clasa a IX-a E, scrie turnulsfatului.ro.

De altfel, Carmen Iohannis a fost prezentă la deschiderea noului an școlar, la liceul unde predă engleza.

Păşim plini de optimism şi sperăm să ne realizăm toate planurile pe care ni le stabilim în această zi. Fiind an centenar, sigur că aspiraţiile noastre vor fi şi mai înalte şi sper ca în acest an să le atingem, în cea mai mare măsură.

E o zi foarte bucuroasă, pentru că mă întâlnesc cu foştii elevi, mă aşteaptă aicea, şi preiau o clasă de boboci, clasa a IX-a E, pe care sper să îi conduc până când se poate spre sfârşitul acestui liceu. Vă doresc tuturor să aveţi bucuria zilei de astăzi în suflete şi pe parcursul anului care urmeazăa declarat Carmen Iohannis.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
FOTO: turnulsfatului.ro, Facebook Carmen Iohannis

Altfel, președintele Klaus Iohannis a participat, luni, la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Colegiul Naţional „Horia, Cloșca şi Crișan” din Alba-Iulia.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Adevărul din spatele carierei de fotomodel. O tânără din România strălucește la Milano: „Ți se refuză un job dacă ai cu jumătate de centimetru în plus pe șolduri”

 
 

Urmărește-ne pe Google News