Cum în ultima vreme s‑a tot vorbit despre Carmen Iohannis şi implicarea ei în spaţiul public, preşedintele Klaus Iohannis a adus recent în discuţie rolul primei doamne. “Ar trebui să existe probabil câteva studii care să ne spună dacă românii îşi doresc aşa ceva sau nu. Soţia mea îmi face onoarea să mă însoţească peste tot unde este posibil şi cred că este un prim pas spre a induce în spaţiul public o discuţie despre prima doamnă, dar de acolo până la instituţia primei doamne cred că mai este cale lungă”, a declarat Iohannis. Primului om în stat nu îi surâde ca soţia sa să aibă o funcţie semioficială, întrucât acest demers ar aduce foarte mult cu “Epoca de Aur”, a dictatorului Ceauşescu. În urmă cu 25 de ani, în România existau doi poli mari de putere, unde se luau deciziile majore în stat. “Numai pe vremea lui Ceauşescu, Elena avea funcţie oficială şi tăia şi spânzura în România. Amintirea acelor ani în mintea multor români este încă vie, iar, dacă acum s-ar crea o astfel de instituţie, ar aduce rapid ideea că se doreşte din nou un fel de dictatură de familie. De altfel, nici doamna Iohannis nu îşi doreşte aşa ceva. Vrea să se implice în acţiuni sociale şi de caritate, dar nu ca oficial”, ne-au spus apropiaţi din PNL ai lui Iohannis.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro