„Covid-19 continuă să facă victime şi e extrem de dureros să tot pierdem fiinţele dragi. Astăzi a plecat dintre noi şi Carmen Steiciuc, cea care a avut grijă de teatrul sucevean chiar de la înfiinţarea sa. Teatrul ”Matei Vişniec” este astăzi o mărturie a pasiunii sale şi a implicării în lumea culturală suceveană”, a scris ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.
Ministrul amintește că Steiciuc a fost poetă, director al revistei „Bucovina literară”, organizator al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” și licenţiată a trei facultăţi, urmând şi un doctorat în teatrologie.
„Din păcate, drumul său s-a oprit prea repede, iar nouă ne mai rămâne doar să îi mulţumim pentru munca depusă şi să îi păstrăm memoria vie. Drum lin, Carmen Steiciuc!”, a mai transmis Bogdan Gheorghiu.
Potrivit Mediafax, Carmen Steiciuc nu era vaccinată împotriva virusului. Ea avea mai multe alergii, iar în ultimii șase ani urma un regim alimentar sărac și a evitat să ia medicamente. A ajuns pe 23 octombrie în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, la Secția Infecțioase. Ulterior, pe 30 octombrie a fost transferată în Secția ATI COVID a spitalului sucevean, unde a fost intubată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro