UPDATE 6: Toți pacienții răniți în urma actacului de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca au fost internați în Spitale din București, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătăţii.

Toți cei 9 pacienți, care au vârste peste 60 de ani, prezintă traumatisme cranio-cerebrale.

Situația răniților transferați de la Săpoca la București este următoarea:
este: 2 – la Spitalul Floreasca, 2 – pacienţi la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti, 3 – pacienţi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, 2 – pacienţi la Spitalul Universitar.

UPDATE 5: Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, afirmă într-o postare pe pagina sa de Facebook, că – la dispoziția premierului Viorica Dăncilă – pleacă la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută și pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală.

Este un caz tragic care impune rigoare în analiză și măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranța și sănătatea pacienților sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea:

UPDATE 4: Membrii sindicatului Sanitas Săpoca acuză lipsa de personal medical, după ce un pacient a atacat bolnavii de la spitalul de psihiatrie din Buzău. Aceștia afirmă că au alertat autoritățile în nenumărate cazuri.

Sindicaliștii spun că au existat discuții intense cu conducerea spitalului și au făcut mai multe memorii către Ministerul Sănătății (MS), dar nimeni nu a luat nicio măsură.

UPDATE 3: Cum a fost prins criminalul de la Săpoca. Bărbatul avea asupra lui stativul de perfuzii cu care a ucis patru oameni. El a fost prins, în timp ce încerca să fugă din spital, de către un echipaj de poliție care tocmai sosise la spital pentru a interna un scandalagiu.

UPDATE 2: Managerul spitalului de la Săpoca a declarat că atacul a durat mai puțin de un minut. În acest timp, ministrul Sănătății a afirmat că trimite Corpul de Control la spitalul din județul Buzău.

UPDATE: Bilanțul atacului de la spitalul de la Săpoca a ajuns la patru morți. O femeie este cea de-a patra victimă a bărbatului. Medicii au încercat zeci de minute să o resusciteze, însă în zadar.

Alte două persoane se află în comă, după ce au fost lovite cu un stativ de perfuzii de un bărbat internat de trei zile.

Toate victimele sunt persoane cu vârste peste 60 de ani, care sufereau de diverse afecțiuni psihice.

Persoanele rănite de pacientul aflat în sevraj etilic vor fi transportate la spitale din București.

”Duminică dimineață, au fost aduși la SJU Buzău, 10 pacienți dintre care 3 în comă. Unul dintre pacienți a fost declarat decedat, desi s-au efectuat îndelungi manevre de resuscitare. Mai sunt pacienți în comă. Victimele prezintă agresiuni la nivelul extremității cefalice. În afara celor în comă, restul prezintă leziuni la nivelul calotei craniene si a feței.

„Toţi cei nouă pacienţi au fost transferaţi la patru spitale din Capitală – Bagdasar, Floreasca, Municipal şi Pantelimon, doi cu elicoptere SMURD, trei cu ambulanţele, iar alţi patru cu autospeciale pentru victime multiple”

Adrian Zoican, medic șef la UPU Buzău:

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, decizia de transfer a fost luată deoarece spitalul din Buzău nu are secţie de neurochirurgie.

Doi dintre pacienţi sunt transferaţi la Spitalul Floreasca, alţi doi la Spitalul Sf. Pantelimon, trei la Spitalul Bagdasar şi doi la Spitalul Universitar.


Trei oameni au murit, iar alți 10 au fost răniți, dintre care trei au suferit traumatisme cranio-cerebrale grave.

El a fost prins în momentul în care ar fi încercat să fugă. Un echipaj de polițiști care ducea la spitalul de la Săpoca o persoană pentru a o interna și a dat seama că ceva e în neregulă și l-a imobilizat rapid pe bărbat.

Atacatorul se află acum în custodia poliției, iar perimetrul din jurul Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca a fost izolat, zona fiind înțesată de polițiști și procurori de la Parchetul de pe Tribunalul Buzău, care au preluat ancheta.

Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău. El a fost internat în urmă cu doar câteva zile din cauza problemelor cu alcoolul.

Se pare că bărbatul a fost internat inițial la Spitalul Județean Buzău, iar de la UPU a fost adus la Săpoca, voluntar.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News