Groaza, sange si oameni prinsi printre fiare, fara scapare. O tragedie care a curmat patru vieti si in urma careia alti doi tineri au fost foarte grav raniti. Credeau cu totii ca vor demonta fara probleme macaraua de pe santierul din bd. Dimitrie Pompeiu si ca vor merge seara acasa. Liftul exterior al gigantului din metal le-a schimbat planurile. S-a prabusit cu ei.


“Putin mai sus!” Acesta a fost ultimul strigat care s-a auzit dinspre muncitori inainte ca totul sa se prabuseasca. Colegii de santier ai victimelor ne-au spus ca lucratorii incercau sa dezasambleze macaraua apartinand firmei Girueta, insa au cazut in gol de la peste 40 de metri, patru din ei sfarsind striviti de fiare sau de pamant. Erau sase persoane in echipa de montaj, insa doar doi au scapat cu viata. Printre decedati sunt si cei mai tineri din echipa, unul de 21 si celalalt de 22 de ani: Catalin Vasile si respectiv Dumitru Voinea. A treia victima, Cornel Dumitru, avea 34 de ani. Seful echipei, Ioan Popovnicu, de 50 de ani, a fost si el trecut pe lista celor morti.

Coborat cu greu de pe macara, trupul lui zacea pe jos, mutilat. Mana lui dreapta era la cativa metri, langa trupurile altor doi muncitori. Fiica lui tragea de el cu mainile inclestate si ii spunea incontinuu: “Tati, cui ne-ai lasat?”



Sotia lui, Ioan Popovnicu, Maria, abia se tinea pe picioare. A urlat, s-a tanguit, a plans, dar durerea era prea mare.


In ciuda calmantelor, spunea intruna: ”Nu poate fi adevarat!” si se ineca din nou in lacrimi. Maistrul mai avea un fiu care lucreaza in America. El isi cumparase bilet de avion, ca sa-si viziteze baiatul, dar nu-l va folosi nicodata, pentru ca a fost victima unei tragedii pe care deocamdata autoritatile nu si-au putut-o explica, dar care este cea mai mare petrecuta pe un santier din Capitala, in ultimii 10 ani.


Unul dintre raniti a fost operat


Adrian (27 ani) si Nicolae (26 ani) sunt internati la Spitalul Floreasca, iar starea lor e grava, dar stabila.

“Adrian Polak are  fractura la antebratul drept, la umar si la gamba si i s-a facut si o  tomografie computerizata. Nicolae Pana are traumatisme faciale, fractura de coloana lombara si fracturi deschise la antebrat. Pentru acestea din urma a fost operat”, ne-a spus dr. Bogdan Oprita de la Spitalul Floreasca.


Au cazut in gol de la 40 m


Totul s-a intamplat ieri, in jurul orei 10.00, pe santierul Novo Parc 2 de pe str. Dimitrie Pompeiu din sectorul 2.


La ora 10.00, sase muncitori ai firmei Girueta s-au urcat in cele doua lifturi exterioare ale macaralei- turn pe care urmau sa o dezasambleze. Si-au legat centurile de siguranta  de balustrada si au pornit motorul “nacelei” spre varful macaralei.  Au urcat pana la o inaltime de 40 m si acolo liftul s-a oprit inexplicabil. Oamenii au strigat: “Putin mai sus!”. A urmat o cadere in gol care, spun oamenii, a durat parca o secunda, dar care a omorat patru din cei sase muncitori aflati in lifturi.  Nu au apucat sa ajunga in varf ca sa ancoreze lifturile cu bolturile metalice, pentru a putea incepe demontarea. Atunci s-au prabusit.

Oamenii au ramas captivi intre fiare. Ca sa-i coboare pe pamant, 30 de pompieri s-au chinuit cateva ore. Pentru patru dintre ei nu s-a mai putut face nimic, dar ceilalti doi au fost dusi de urgenta la spital.


„Un cablu de siguranta ar fi oprit caderea”


“Macaraua folosita pe santierul din Pipera e una turn, telescopica, cu baza fixa la sol. Ridicarea ei se face in sistem hidraulic, iar la demontare e nevoie de desfacerea mai intai a subansamblelor din partea superioara. Muncitorii nu au mai apucat sa faca acest lucru, pentru ca toate piesele macaralei sunt inca la locul lor”, ne-a declarat Cristian Popa, specialist in constructii. El sustine ca un astfel de accident nu ar fi avut loc daca liftul ar fi fost asigurat cu cabluri inainte de a fi ridicat de la sol. “Un cablu de siguranta ar fi oprit caderea. Liftul ar fi ramas suspendat, iar oamenii ar fi avut timp sa se  salveze”,a spus Cristian Popa.


Anul trecut, alte doua macarale s-au prabusit in Braila si Alba


6 noiembrie 2006. O macara mobila, de 70 de tone s-a rasturnat in curtea unei scoli din Braila in timp ce participa la taierea unui plop, distrugand aproape in totalitate doua masini parcate in zona.

14 noiembrie 2006. Bratul de 20 de metri lungime al unei automacarale a cazut peste Biserica Evanghelica din Alba Iulia, in timp ce utilajul ajuta, de asemenea, la curatarea copacilor din jurul asezamantului de cult.


 


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
Știrileprotv.ro
Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cine este bărbatul deghizat în măicuță care umblă din oraș în oraș pentru a cerși și a înșela oamenii. A fost reținut de polițiști și e vedetă pe TikTok
FANATIK.RO
Cine este bărbatul deghizat în măicuță care umblă din oraș în oraș pentru a cerși și a înșela oamenii. A fost reținut de polițiști și e vedetă pe TikTok
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Temperatura la care trebuie să gătești carnea. Riști să iei E.coli dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Temperatura la care trebuie să gătești carnea. Riști să iei E.coli dacă nu respecți această regulă
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Pericolele ascunse din croissantele cu ciocolată. Ce conțin, de fapt
Financiarul.ro
Pericolele ascunse din croissantele cu ciocolată. Ce conțin, de fapt
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI