Produsele sunt ţinute aproape o lună la temperatura de 11-14 grade Celsius şi la umiditate constantă. Rezultatul este unic în România. Turiştii nu pot intra în galeria cu mezeluri, dar o pot vedea de la distanţă şi îi pot simţi mirosul. Astfel, pofta lor de a degusta cărnurile este şi mai mare.

„Foarte, foarte bune. Depăşesc calitatea altor produse similare”, „în afară de faptul că sunt spoturi care luminează, ai impresia că eşti la bunica în pod pe vremuri”, declară vizitatorii.

Bucăţi de carne, expuse în aerul sărat al salinei Turda, la 100 de metri sub pământ. Astfel vor fi măturate timp de 25 de zile aceste mezeluri.

„Ideea ne-a venit pentru că aici, în Salina Turda, se depozitau brânzeturi şi noi ne-am gândit să facem un produs unic”, a declarat directorul general al unei firme de mezeluri, Bogdan Olivian.

„Sunt aduse în acest spaţiu unde sunt păstrare la măturat în decurs de 25 de zile în condiţii de temperatura şi umiditate constantă. Temperatura este de 11-14 grade celsius. Aceşti parametrii sunt monitorizaţi cu ajutorul unui aparat din oră în oră”, spune și inginerul de calitate Maria Fodorean.

Conform directorului deneral al Salinei Turda, producătorii locali sunt cei care obțin beneficii directe din acest procedeu de maturare a cărnii.

Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare
Recomandări
Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare

„Tot ceea ce înseamnă respectarea regulilor de igienă privind implementarea procedurilor, compania le are foarte bine puse la punct. Un model pe care ni l-am dori extins la nivelul judeţului Cluj”, a declarat  directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Cluj, Ioan Oleleu.

Accesul în galeria cu mezeluri este interzis, din motive de igienă şi siguranţă alimentară, însă vizitatorii le pot vedea de la distanţă şi le pot simţi mirosul. Produsele sunt atestate ca fiind tradiţionale romanești, iar pe viitor, proprietarii firmei intenţionează să primească şi certificarea europeană.

Sursa: stiri.tvr.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
FANATIK.RO
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI