Carnea congelată, expirată din 2015 a fost găsită de inspectorii OPC în mai multe restaurante din Eforie. În plus, mâncarea era gătită în bucătării murdare, uneori chiar și afară.
”A nu spăla şi a te gândi că dai copiilor, oamenilor care vin pe litoral mâncare pregătită în aşa ceva … Nu ştiu… Dacă nu de bun simţ vorbim, nu ştiu despre ce vorbim. Inconştienţă! Ăsta-i bocnă, dar nici măcar nu ştim din… ceva cu 2015!” a declarat la DIGI24 unul din inspectorii care a participat la acțiunea de control, indignat de descoperirea făcută.
Opt unităţi de alimentaţie publică din Eforie au fost închise temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor care au dat amenzi în valoare de 70.000 de lei. De asemenea, peste 100 de kilograme de produse preparate au fost retrase de la comercializare şi distruse, a informat oficial instituția.
Nu este prima situație de acest gen întâlnită în unitățile de alimentație publică.
Legumele tăiate afară, ciorba stătută și vase pline de bacterii
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a precizat că la sfârşitul săptămânii trecute a fost efectuată o acţiune de control în localitatea Eforie, fiind verificate mai multe unităţi de alimentaţie publică, printre care restaurante, terase şi fast-food-uri.
În plus, inspectorii au mai descoperit în unitățile controlate că ciorba era preparată cu o zi înaintea servirii, fapt interzis de normativele în vigoare. Mai, mult, potrivit șefului CJPC, la una din firmele controlate, legumele erau preparate afară, printre muște și praf, iar vasele în care era preparată mâncarea erau murdare și cu pericol bacteriologic pentru consumatori.
Cele opt unități de alimentație publică au fost închise iar 100 de kilograme de alimente au fost ridicate și distruse de inspectori.
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini cu plaja din Mamaia
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche
Ce a spus copilul care și-a ucis bunica în apelul de urgență la 112. ”Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge”