„Asociaţia Forţa Fermierilor trage un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care creşterile imense de tarife, operate de distribuitorii de gaze naturale şi de energie electrică, le au asupra sectorului agroalimentar din România. În numeroase cazuri, costul cu gazele naturale şi electricitatea, pentru luna ianuarie 2022, se preconizează a fi de 6-7 ori mai mare decât în cazul lunii decembrie 2021, la un consum similar”, arată asociaţia, într-un comunicat de presă.

În procesul de producție, gazele naturale sunt esențiale pentru unitățile din sectorul zootehnic, fiind necesară ventilarea spațiului și menținerea unei temperaturi constante pentru purcei și pui, se precizează în comunicat.

Situația a ajuns inadmisibilă. Chiar vrem să nu mai avem zootehnie în România? Să aducem toată mâncarea de afară? Cu o creștere de costuri de 6-7 ori la electricitate și gaze, producătorii din zootehnie vor intra în faliment în șase luni.

Asociaţia Forţa Fermierilor:

Membrii Departamentului de Zootehnie din cadrul Asociației Forța Fermierilor spun că, în acest moment, doar 25% din consumul de carne de porc proaspătă mai provine din producția internă.

„Cu aceste majorări de preț, în șase luni vom ajunge la 100% consum de carne de porc din afara țării, am fi singurul stat din UE care nu își asigură nici măcar un kilogram de carne din producția internă”, mai spun aceștia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News