Fosta vedeta ,,Baywatch,, Pamela Anderson, celebra pentru frumusetea ei imbunatatita destul de mult cu ajutorul bisturiului, apare pe un afis purtand doar cateva frunze de salata, amplasate strategic, iar sloganul care insoteste imaginea indeamna oamenii sa incerce o dieta vegetariana.
In timp ce o multime de celebritati sunt vegetariene convinse, Whitney Houston, Tobey Maguire, Natalie Portman, cercetarile arata ca o cincime dintre vegetarieni au revenit la hrana obisnuita in ultimii doi ani. Printre acestia se numara Madonna si Anthea Turner. Este posibil ca aceste persoane sa fi revenit la carne din cauza dorintei de a se hrani cu alimente sarace in carbohidrati, ca Geri Halliwell si Jennifer Aniston.
Argumente in favoarea unui regim alimentar ce contine carne. Nici un alt aliment nu e o sursa la fel de bogata de proteine sau vitamina B12. Se presupune adesea ca un regim bogat in carne conduce la boli cardiace, dar cercetatorii americani au descoperit ca un regim ce contine de doua ori mai multe proteine decat se recomanda sfarseste prin a reduce riscul de imbolnavire a inimii. Francezii, popor iubitor de carne, sunt unii dintre cei mai mari consumatori ai acestui aliment, totusi au cele mai putine cazuri de boli de inima, poate pentru ca ei mananca si multe legume si grasimi monosaturate. S-a pretins ca vegetarienii prezinta o incidenta mai mica a cancerului decat consumatorii de carne, iar un studiu printre vegetarienii din California a aratat ca numarul cazurilor de cancer de san, colon si plamani este, ce-i drept, mai mic.
Argumente impotriva consumului de carne. Imbolnavirea de cancer de colon a fost asociata adesea cu un regim alimentar ce contine carne, iar femeile care consuma carne rosie zilnic sunt de doua ori mai vulnerabile in fata cancerului mamar decat acelea care consuma carne rosie o data pe luna sau mai rar. O doza mare de proteina animala accentueaza pierderea calciului prin urina, ceea ce reprezinta un factor de risc pentru formarea calculilor renali. Grasimile saturate, care maresc nivelul colesterolului si cauzeaza boli de inima, nu se gasesc decat in produse animale.
Concluzie: Un regim alimentar care contine carne nu te face, neaparat, mai vulnerabil la cancer, dar carnea prea prajita este foarte daunatoare, fiind plina de radicali liberi. Acestia sunt molecule foarte reactive care dauneaza ADN-ului si au fost asociate cu bolile de inima si cancerul.
Argumente in favoarea regimului vegetarian. Regimul vegetarian este sarac in grasimi saturate si bogat in grasimi polinesaturate si mononesaturate, ceea ce reduce nivelul colesterolului din sange si riscul bolilor cardiace. Legumele si fructele sunt bune pentru inima pentru ca sint bogate in antioxidanti, ceea ce previne rigidizarea arterelor. Unele legume (broccoli) sunt bogate in substante care combat cancerul, iar cerealele fac bine sanatatii intestinelor. Vegetarienii nu se pot plange ca duc lipsa de vitamina A, C, E si B. Fructele si legumele protejeaza, de asemenea, impotriva calculilor biliari, surplusului de greutate.
Argumente impotriva regimului vegetarian. Legumele si fructele fierte nu mai sunt atat de bogate in substante nutritive. De exemplu, spanacul fiert in apa isi pierde 45% din continutul de vitamina C. Unele studii asupra regimului vegetarian sau ovo-lacto-vegetarian au aratat ca acesta poate mari riscul aparitiei osteoporozei la femei. Vegetarienii nu au intotdeauna legumele de care au nevoie si atunci consuma cantitati mai mari de carbohidrati procesati. Nutritionistul Douglas Kalman spune: ,,Carbohidratii sanatosi de tipul cerealelor si germenilor de grau sunt buni pentru sanatate, dar pe piata gasesti mai ales gogosi, prajiturele si alte alimente sarace in nutrienti.
Concluzia: Este mai bine sa consumi mai putine grasimi animale, pentru ca te expui mai putin hipertensiunii. Fierul de care are nevoie organismul se poate lua din legume si fructe, iar daca mananci oua, nu-ti va lipsi nici vitamina B12. Dietele strict vegetariene, care exclud ouale si produsele lactate, pot conduce la carente de vitamina B12. Riscul de imbolnavire de osteoporoza creste numai daca excluzi total din regimul tau alimentar produsele lactate. O dieta vegetariana este utila si pentru sanatate daca este echilibrata. Dietele vegetariene fara oua si lapte nu se recomanda copiilor in perioada cresterii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News