Cartea de memorii scrisă de disidentul rus Aleksei Navalnîi este „o istorisire emoționantă a ultimilor săi ani petrecuți în cea mai necruțătoare închisoare de pe Pământ; un memento care ilustrează motivul pentru care principiile libertății individuale au o însemnătate atât de mare; și un apel electrizant de a continua munca pentru care și-a dat viața”, a transmis editura Litera, printr-un comunicat.

„Chiar nu este dureros să mori. Dacă nu aș fi simțit că îmi dau ultima suflare, nu m‑aș fi întins niciodată pe podea, chiar lângă toaleta avionului. După cum vă puteți imagina, nu era tocmai curat acolo.

Zburam spre Moscova de la Tomsk, în Siberia, și mă simțeam foarte mulțumit. Peste două săptămâni urmau să aibă loc alegeri regionale în mai multe orașe din Siberia, iar eu și colegii mei de la Fundația Anticorupție (ACF) intenționam să învingem partidul de guvernământ, Rusia Unită. Acest fapt ar fi transmis un mesaj important – anume că Vladimir Putin, deși se afla la putere de douăzeci de ani, nu era nici atotputernic, nici deosebit de apreciat în acea parte a Rusiei, în ciuda faptului că numeroși locuitori din regiune priveau prezentatori și propagandiști cum aduceau nonstop osanale la televizor liderului națiunii. – Aleksei Navalnîi”, a notat disidentul rus în cartea sa.

Cine a fost Aleksei Navalnîi

Editorul în limba română, Litera, și deținătorul internațional de drepturi au ales Libertatea pentru a publica cele cinci fragmente, atât în ediția pe print, cât și în cea digitală a cotidianului nostru.

Amintim faptul că Aleksei Navalnîi a murit la vârsta de 47 de ani, la 16 februarie 2024, în colonia cunoscută sub numele de „Lupul polar”.

Disidentul rus a fost militant anticorupție și deținut politic. A fost distins cu Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace. În plus, Aleksei Navalnîi a figurat  pe listele „Cele mai influente 100 de personalități“ și „Cele mai influente 25 de personalități de pe internet“ ale revistei Time. 

Urmărește-ne pe Google News