Cărți poștale ilustrate, vechi de 100 de ani, purtând mesaje trimise de soldații de pe fronturile Primului Război Mondial către Transilvania, au fost studiate de cercetători de la Muzeul de Istorie al Universității Babeș-Bolyai și cuprinse într-o expoziție.
O cercetare a vechilor cărți poștale ilustrate, care conțin idei și sentimente expuse extrem de concentrat pe micul carton pe care expeditorul îl avea la dispoziție, ne arată astăzi că, în acei ani, ai Primului mare Război Mondial, gândurile oamenilor se îndreptau în primul rând către familie.
În Arhivele Naționale de la Cluj se găsește o impresionantă colecție de scrisori și cărți poștale din timpul războiului, cele mai multe aflate aici pentru că nu au ajuns niciodată la destinație.
„Majoritatea cărților poștale sunt foarte, foarte simple, doar o bucată de carton colorat pe care soldații scriau mesaje. În ajunul unor evenimente militare, să spun așa, a unor bătălii, comandamentele militare, știind că vor da curând ordine de luptă, împărțeau soldaților astfel de cartonașe pe care apoi, pe cheltuia armatei, le trimiteau acasă. Foarte, foarte multe dintre ele erau ultimele mesaje pe care soldații apucau să le trimită acasă”, explică istoricul Lukacs Jozsef, potrivit Agerpres.
Citește și: Anchetă în cazul bebelușilor morți din cauza bacteriilor la Maternitatea din Iași
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro