Direcția de Sănătate Publică Buzău (DSP) a înaintat, duminică, spre Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției solicitarea de ridicare a măsurii de carantină în cartierul Poștă.
“S-au epuizat cele 14 zile considerate perioada maximă de incubație a infecției și, neînregistrându-se nici o altă îmbolnăvire în afara focarului, se consideră că șansa de a avea un eveniment de amploare mult mai mare a fost depășită, deci măsura cu privire la carantinare poate fi ridicată”, a explicat DSP Buzău.
Prefectura Buzău a solicitat la București emiterea ordinului de ridicare a carantinei.
În focarul din cartierul Poștă și în zone unde locuiesc contacți ai acestor localnici au fost efectuate 85 de teste pentru coronavirus, 52 fiind pozitive.
Foto: opiniadebuzau.ro
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!