Cartierul-grădină Cotroceni, cu casele sale vechi, pline de farmec, riscă să devină unul de blocuri, sub asediul dezvoltatorilor imobiliari fără scrupule.
Arhitectul Răzvan Luscov, care locuiește din copilărie în cartier, ne-a purtat într-un tur printre vilele construite în diferite stiluri arhitecturale, care sunt vândute și transformate în blocuri, una câte una.
Legea are portițe care le permit dezvoltatorilor să demoleze și să construiască aproape cum vor ei, distrugând pentru totdeauna un cartier-emblemă al Bucureștiului.
Arhitectul spune că e o păcăleală imobiliară.
Peste zece ani, cei care au cumpărat o casă în cartierul-grădină, pentru aspectul domestic, cu clădiri joase, cu cântecul păsărilor, aer curat, se vor trezi într-un cartier de blocuri care nu mai funcționează și-și vor dori să plece. În momentul ăla, vor vinde de zece ori mai ieftin, pentru că ei nu mai vând ce-au cumpărat.
Răzvan Luscov:
Când apune soarele de mijloc de vară, Cotroceniul capătă o lumină leneșă, roșiatică, de parcă cineva a aprins o veioză într-o sufragerie mobilată cu gust. Mașinile se opresc din goana de peste zi, predând ștafeta liniștii.
Câteva biciclete recâștigă strada, trecătorii se opresc la terase, oameni, la braț, își încep promenada. E acea perioadă din zi a nostalgiei estivale.
Teii umbreau toată ziua pașii oamenilor
Arhitectul Răzvan Luscov își amintește de copilăria sa de pe străzile cu nume de doctori. Era o vreme când soarele nu ajungea niciodată să atingă șoselele, atât de bogate erau coroanele teilor.
”După ce am ajuns arhitect și am studiat istoria cartierului în care am copilărit, am aflat că teii au fost plantați, printr-o hotărâre a primăriei municipiului București, în 1927. Era plin de tei mari, care își uneau coroanele deasupra carosabilului, erau bolți verzi. Țin minte că vara veneam din stația de autobuz de pe bulevardul Eroilor și o dată ce intram pe Carol Davila, până acasă, mergeam pe la umbră. Sau, dacă ploua, pe noi copiii nu ne ploua. Noi nu intram în casă până nu ploua torențial, fiindcă pe trotuar nu uda, atât de deși erau copacii… care acum au fost tăiați”, spune arhitectul.
Regula celor 4 metri de la stradă, care a născut grădinile de fațadă
Pășim pe străzile acum flancate de mașini pe o parte și pe alta. Facem un exercițiu de imaginație: de pe mijlocul străzii, eliminăm cu ochii minții mașinile, ca să înțelegem cât spațiu avea copilul Răzvan Luscov și prietenii lui să se joace. Atâtea generații de copii.
”În tot cartierul, casele sunt retrase cu patru metri și în acești patru metri de retragere ai casei erau grădinile de fațadă. Erai obligat să le faci, se specifica în lege că acestea vor fi populate cu arbori, flori și plante agățătoare.
Iar la sancțiuni îți spunea că cel care nu-și va întreține grădina de fațadă este pasibil de amendă. Și s-au respectat, au fost plantate cu copaci, lumea avea grijă de grădină. Aceste grădini de fațadă au contribuit la imaginea străzilor.
”Odată ce te afli în spațiul public, pe stradă, vezi cele două fronturi de case, stânga-dreapta, dar care sunt mai îndepărtate unele de altele, lărgesc strada din punct de vedere vizual cu 8 metri”, explică arhitectul logica acestei reguli.
Suficient spațiu pentru a trasa un teren de tenis cu piciorul, pentru o cursă de biciclete sau pentru patinele cu rotile.
Urcăm de pe strada Doctor Louis Pasteur, o tăiem pe aleea Aurel Țipeiu, și dăm de realitatea imobiliară a vremii: ”Aici este un exemplu clasic de încălcare a legii cu portițe. Aici a făcut reclamații Nicușor Dan, a fost scandal, dar tot s-a construit monstruozitatea”, ne arată arhitectul blocul care taie cerul, la numărul 21, pe Carol Davila.
Pe acest loc fusese o casă ce avea la parter o frizerie unde venea tot cartierul. Micile afaceri au fost strivite sub talpa marilor interese. Strada a fost rasă de copaci. Doar din loc în loc se mai vede câte o bulină verde.
Monstruozități arhitecturale, în zonă istorică
”Uite ce au făcut aici? Cu turnul ăsta așa… Domnule, unii se cred…”, abia își mai găsește arhitectul cuvintele de revoltă. Privim de la stradă o vilă mare albă, fără caracter, cu geamuri înguste. Un exemplu clar de ”așa nu!”.
O altă clădire de birouri care în locul grădinii de fațadă are niște rampe grosolane pentru garaj și o parcare. ”Nu aveau voie să facă așa ceva!”
O altă vilă cu scările de la intrare până în gard, astfel încât poarta nu se mai poate deschide în interior, așa cum ar fi fost legal. Balcoane construite aiurea, ferestre improvizate, mult beton peste tot.
De pe Carol Davila ajungem pe Doctor Joseph Lister, ca să ne minunăm de câteva bijuterii arhitecturale. Art Deco, neoromânesc, Art Nouveau, mediteranean. Stiluri arhitecturale și mult bun gust. E reconfortant să vezi că există proprietari care mai prețuiesc autenticul și apără spiritul cartierului. Cotroceniul este un muzeu în aer liber. Încă este.
Intervențiile au început prin 1995, dar mult mai agresiv din 2005, direct proporțional cu lăcomia marilor dezvoltatori.
De la vilă la bloc în toată regula
”Ce fac acum acești investitori lipsiți de suflet? Cumpără o casă veche, deschid acele porți în lege, în comisiile de avizare, o demolează ilegal, dar deschizând portițele, până la urmă fac rost de autorizație de construcție sau o demolează și plătesc niște amenzi foarte mici din punctul de vedere al statutului lor financiar. Demolează o casă cu un parter și un etaj și fac una cu P+4 sau P+5”, spune arhitectul.
Ei îți trântesc practic un bloc, ca să-și scoată banul, că acolo nu vor sta două familii, ci zece. Și cei care cumpără în noul bloc se bucură de fapt de grădina mea, pe care eu nu mi-am stricat-o încă. E o escrocherie îngrozitoare.
Răzvan Luscov:
Ajungem pe strada Joliot Curie, unde, la numărul 22, vedem prin gard un loc gol. Stăm în tăcere și privim în liniște, ca la un mormânt. Aici era în urmă cu o lună o vilă în stil neoromânesc.
În zadar s-au revoltat locuitorii cartierului, în zadar a făcut sesizări Asociația InCotroceni, vila care era în perfectă stare a fost demolată.
Asociația InCotroceni i-a dat apoi și în judecată pe proprietari și 170 de organizații, instituții și personalități au semnat o petiție prin care cer autoritățile măsuri ferme pentru protejarea patrimoniului construit.
Printre semnatari, Șerban Sturdza, Ștefan Câlția, Mihai Șora, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu.
Există o voință mai puternică decât puterea banilor?
Se va face cu adevărat ceva? Există cu adevărat o voință mai puternică decât puterea banilor? Sau vom asista la moartea unui cartier-emblemă al Bucureștiului și o dată cu el, a unei lumi?
Arhitectul Răzvan Luscov speră că oamenii vor înțelege de ce e atât de prețios Cotroceniul.
Este zona protejată 45, cu un regim de înălțime strict, cu reguli stricte cu privire la grădinile de fațadă și a arborilor stradali.
Tot ce se construiește fără a respecta specificul zonei nu aduce doar stricăciuni de ordin estetic cartierului, dar contribuie la creșterea poluării și la încărcarea rețelelor pentru utilități.
”Cine are interes să nu respecte legile? În primul rând, investitorii și, hai să le spunem mai pe românește, mafia imobiliară, că ea există. Peste tot în lume există interese financiare. Legi avem, sunt bunicele, nu sunt foarte bune, sunt perfectibile și ar trebui să fie îmbunătățite. Legile au o grămadă de scăpări care deschid portițe sau porți largi acelora care își doresc să le încalce. Mai există și foarte multă corupție”, acuză Răzvan Luscov.
În prezent, în Cotroceni, metrul pătrat construit costă peste 2.000 de euro. E un cartier râvnit. Doar că puțini dintre cei care își permit să dea sute de mii de euro pentru o casă aici înțeleg că locul are o valoare inestimabilă, pe care doar respectul o poate perpetua.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro