Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a precizat că în cazul bărbatului din cartierul Unirii a fost solicitată ambulanţa, marţi dimineaţa, şi că starea acestuia s-a deteriorat după câteva ore, decesul său fiind constatat după-amiază.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mureş şi efective mărite de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari monitorizează atent cartierul.
Dată fiind această situaţie, miercuri, la fiecare intersecţie din cartier au fost plasate forţe de ordine, care verifică atent documentele tuturor persoanelor aflate în trafic şi ale pietonilor.
”La acest moment, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, însoţite de jandarmi şi poliţişti locali, cu sprijinul forţelor apărării naţionale, desfăşoară o acţiune pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgenţă”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş într-un comunicat de presă, difuzat de Agerpres.
Au fost constituite mai multe dispozitive de ordine şi siguranţă publică şi puncte de blocare, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanţele militare adoptate în scopul de a limita răspândirea virusului COVID-19
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro