Kirby a afirmat, în cadrul unui briefing de presă organizat online, că Coreea de Nord a încercat să ascundă transporturile prin intermediul unor țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

„Informațiile noastre sunt că RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, n.r.) face livrări pe ascuns și vom monitoriza pentru a vedea dacă transporturile sunt primite”, a declarat Kirby, adăugând că Washingtonul se va consulta cu Națiunile Unite despre chestiunile legate de tragerea la răspundere a regimului de la Phenian în privința acestor livrări de armament.

„Avem o idee despre locul în care vor transfera aceste obuze”, a mai spus Kirby, care a refuzat să dea mai multe detalii, în contextul în care SUA analizează opțiunile pe care le are pe masă.

Potrivit lui Kirby, cantitatea de obuze nu a fost „nesemnificativă”, dar este puțin probabil ca aceasta să schimbe dinamica sau rezultatul războiului. Cu toate acestea, obuzele ar putea reprezenta în continuare o amenințare mortală pentru ucraineni, a mai spus el.

„Și cu siguranță nu va schimba calculele noastre (…) sau ale aliaților și partenerilor noștri cu privire la tipurile de capacități pe care vom continua să le oferim ucrainenilor”, a adăugat Kirby.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Kirby a precizat că transporturile nord-coreene sunt un semn nu numai al dorinței Phenianului de a sprijini Rusia, ci și al lipsei de muniții a Moscovei, cauzată de sancțiunile impuse la inițiativa SUA.

Coreea de Nord a susținut în septembrie că nu a furnizat niciodată arme sau muniții Rusiei și că nu intenționează să facă acest lucru, avertizând în același timp Statele Unite să „își țină gura” și să nu mai pună în circulație zvonuri menite să „păteze” imaginea țării.

Referindu-se la rachetele lansate miercuri de Coreea de Nord, Kirby a declarat că acestea nu reprezintă o amenințare imediată la adresa personalului american din regiune și a adăugat că Statele Unite se vor asigura că dispun acolo de capacitățile necesare pentru a-și apăra aliații.

Coreea de Nord a lansat miercuri cel puțin 23 de rachete în mare, inclusiv una care a aterizat la mai puțin de 60 de kilometri de coasta Coreei de Sud, ceea ce președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a descris ca fiind o „încălcare teritorială”.

A fost pentru prima dată când o rachetă balistică a aterizat în apropierea apelor Coreei de Sud de când peninsula a fost divizată în 1945 și de asemenea, a fost cea mai mare cantitate de rachete lansate de Nord într-o singură zi. Coreea de Sud a emis sirene de raid aerian – un gest rar – și a lansat propriile rachete ca răspuns.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI