„Am anticipat o astfel de mişcare din partea Rusiei şi suntem gata să răspundem imediat. Preşedintele Biden va emite în curând un Ordin Executiv care va interzice noi investiţii, afaceri şi finanţare făcute de persoane americane spre, dinspre sau în aşa-numitele republici Doneţk şi Luhansk din Ucraina”, a transmis Casa Albă.

Conform Ordinului Executiv, vor putea fi impuse sancțiuni „oricărei persoane determinate să opereze în acele zone ale Ucrainei”.

De asemenea, Washingtonul precizează că va anunța în curând „măsuri suplimentare legate de încălcarea flagrantă (…) a angajamentelor internaționale ale Rusiei”.

Este vorba despre măsuri separate, care ar veni peste sancțiunile economice pregătite de SUA împreună cu aliații și partenerii occidentali în cazul în care Rusia ar invada Ucraina, se mai menționează în comunicatul președinției americane.

„Continuăm să ne consultăm îndeaproape cu aliaţii şi partenerii, inclusiv cu Ucraina, cu privire la următorii paşi”, mai transmite Casa Albă.

De asemenea, secretarul de stat al american Antony Blinken a transmis că decizia Moscovei „reprezintă o respingere completă a angajamentelor asumate de Rusia în temeiul acordurilor de la Minsk, contrazice direct angajamentul pretins al Rusiei față de diplomație și este un atac clar la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, relatează The Guardian.

Această mișcare este o „lipsă flagrantă de respect față de lege și normele internaționale”, adaugă Blinken.

Sprijinul nostru pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și pentru guvernul și poporul Ucrainei este neclintit.

Secretarul de stat al american Antony Blinken:

UE și NATO condamnă decizia lui Vladimir Putin

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni seară decretul prin care este recunoscută independența republicilor separatiste Donețk și Luhansk. De asemenea, liderul de la Kremlin a ordonat trupelor rusești să meargă în cele două republici pentru „operațiuni de menținere a păcii”.

Recunoașterea independenței regiunilor din estul Ucrainei a provocat reacții critice din partea liderilor UE și NATO.

Președinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliul European, Charles Michel, și șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, au calificat decizia lui Vladimir Putin drept „o încălcare flagrantă a legii internaționale și suveranității Ucrainei”.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a vorbit despre faptul că va fi subminată „și mai mult suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Și România a condamnat decizia Rusiei, prin vocile președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre criza ucraineană și conflictul Rusia-Ucraina

Urmărește-ne pe Google News