“Trimitem o armadă. Foarte puternică. Avem submarine. Este foarte puternică, mult mai puternică decât portavionul, asta pot să vă spun”, a afirmat Donald Trump, în urmă cu mai bine de o săptămână.

În urma declarațiilor făcute de Trump și de purtătorii de cuvânt al Casei Albe, s-a dedus că “armada” se îndrepta cu toate viteza spre coastele nord-coreene, iar informația a fost prezentată pe primele pagini ale publicațiilor din estul Asiei, stârning temeri reale cu privire la un atac militar pe care a-l putea să-l lanseze Trump.

Se pare însă că “armada”, condusă de portavionul USS Carl Vinson, naviga în direcția opusă pentru a lua parte la exerciții militare cu forțele australiene.

Astfel, atunci când liderul nord-coreean Kim Jong-Un a condus uriașa paradă militară de la Phenian, considerată o demonstrație de forță, având în vedere că au fost prezentate pentru prima oară rachete balistice lansate de submarine,  navele americane se aflau la aproximativ 5.600 de kilometri distanță.

O fotografie a scos eroarea la iveală

Eroarea ar fi putut să nu iasă niciodată la iveală. Marina a publicat însă o fotografie cu USS Carl Vinson, care naviga prin strâmtoarea Sunda, dintre insulele indoneziene Java și Sumatra.

Fotografia a fost suprinsă la patru zile după ce purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale a anunțat misiunea din Marea Japoniei.


Acum, portavionul american şi grupul său aeronaval au plecat în sfârşit spre Peninsula Coreeeană. Oficialii militari au precizat că portavionul va ajunge cel mai probabil săptămâna viitoare în apele mării Japoniei.

Reprezentanţii Casei Albe au refuzat să comenteze cu privire la această confuzie, direcţionând toate întrebările spre Pentagon.

”Sean (Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe – n.r.) a discutat deja o dată când a fost întrebat”, a declarat un secretar de presă al președinției SUA.

”Nava se îndreaptă acum spre partea vestică a Pacificului. Trebuia să se comunice mai clar în acel moment”, a declarat la rândul său purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Dana White.

În urma acestei erori, oficialii s-au arătat uluiţi, în spatele ușilor închise, de întârzierea Pentagonului în a corecta informaţiile despre USS Carl Vinson, în special având în vedere tensiunile din regiune.


Citește și:

Urmărește-ne pe Google News