John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, le-a spus reporterilor la bordul aeronavei Air Force One că discuțiile ar „reduce erorile de calcul și neînțelegerile”.

Dar el a precizat că este posibil ca discuțiile să nu aibă loc deoarece China nu l-a înlocuit încă pe generalul Li Shangfu, fostul ministru al apărării, care a fost demis în octombrie și care era omologul secretarului american al apărării, Lloyd Austin.

„Am înțeles că nu au fost restabilite și o parte din acest lucru ar putea fi din cauză că nu au un ministru al apărării”, a declarat Kirby. „Cu siguranță îi îndemnăm să desemneze pe cineva în curând și suntem nerăbdători să pornim aceste (comunicări)”, a adăugat reprezentantul Casei Albe.

Președintele american Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping au convenit luna trecută, în cadrul mult așteptatului summit din California, să reia astfel de contacte, care au fost întrerupte după ce președintele de atunci al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul în august 2022. China revendică suveranitatea asupra Taiwanului democratic.

Taiwanul a anunțat vineri că 12 avioane de vânătoare chineze și un balon meteorologic suspect au trecut linia mediană sensibilă a Strâmtorii Taiwan, într-o creștere a tensiunilor cu aproximativ o lună înainte de alegerile prezidențiale din insulă.

Taiwanul va organiza alegerile pe 13 ianuarie, o dată pe care oficialii administrației Biden o urmăresc îndeaproape.

Administrația Biden a declarat că dorește ca între armatele celor două țări să existe comunicări, atât între liderii de rang înalt, cât și între comandanții din zonele geografice specifice în care au loc conflicte.

Armata SUA și cea a Chinei au avut o serie de cvasi-eșecuri și neînțelegeri acerbe în ultimul an, de la chestiuni care privesc Strâmtoarea Taiwan la cele referitoare la Marea Chinei de Sud.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News