„Va fi ca o bătaie nonstop în bar”, avertizează fostul ambasador, referindu-se la cea de-a doua președinție Trump, care va începe pe 20 inuarie 2025.

În opinia sa, pentru a rezista unei astfel de situații, este important să „nu iei prea în serios” criticile și atacurile verbale ale lui Donald Trump sau ale acoliților săi.

El crede că noul ambasador britanic la Washington D.C., lordul Peter Mandelson, „va face față” noii președinții Trump, pentru că este un politician experimentat.

Kim Darroch a fost ambasador în SUA între ianuarie 2016 și decembrie 2019, în mare parte sub prima președinție Trump. El și-a prezentat demisia după scurgerea unor e-mailuri în care spune despre Trump că este „incompetent” și conduce o administrația „disfuncțională”, măcinată de „haos” și „certuri”. În replică, Donald Trump l-a numit „un tip foarte prost”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News