Mark Meadows, șeful de cabinet al președintelui, a declarat vineri că echipa de la Casa Albă a aflat de rezultatul testului lui Hope Hicks joi după-amiază, chiar în momentul în care Donald Trump și echipa sa plecau cu elicopterul spre aeroport, în drum spre New Jersey, unde avea loc evenimentul electoral.
”Am descoperit acest lucru în momentul în care Marine One (elicopterul prezidențial) decola, ieri”, a spus Meadows. ”Am retras unii dintre oamenii care s-au aflat în contact apropiat”, a adăugat oficialul.
Dar Trump, scrie New York Times, a continuat călătoria și a apărut la evenimentul la care au participat sute de suporteri, ținut la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey.
Trump nu a purtat mască nici la eveniment, nici în avion, la întoarcerea spre Casa Albă.
Guvernatorul statului New Jersey, Phil Murphy i-a îndemnat pe toți cei care au participat la eveniment să se izoleze și să se testeze.
Potrivit CNBC, în jur de 30-50 de persoane s-au aflat în apropierea președintelui la evenimentul care a avut loc pe o terasă, dar și în interior. O parte dintre participanți, mai scrie CNBC, sunt acum ”speriați” de perspectiva infectării.
Dan K. Eberhart, unul dintre donatori, a fost clar. ”Donald Trump nu ar fi trebuit să meargă la strângerea de fonduri ieri, știind că Hope era bolnavă. Nu ar fi trebuit să încerce să țină acest secret”, a spus acesta.
Unii oficiali de la Casa Albă au aflat din presă de diagnosticul lui Hicks
Mark Meadows a mai declarat, vineri, că ancheta epidemiologică, care presupune contactarea persoanelor care au fost în apropierea lui Hicks, a început deja joi după-amiază.
Mai mulți oficiali ai Casei Albe au declarat însă pentru CNN că au aflat de diagnosticul lui Hicks abia joi seară, cu puțin înainte ca acesta să anunțat de Bloomberg, apoi confirmat de Trump și de Casa Albă.
Unii dintre ei au aflat abia din presă.
CNN: Primele simptome ale lui Hicks au apărut miercuri
CNN scrisese deja că Hope Hicks ar fi dezvoltat primele simptome COVID miercuri, iar joi dimineață, unii oficiali de la Casa Albă știau că aceasta ar fi fost depistată pozitiv.
Informația a fost vehiculată și de Bloomberg, care a scris că Hicks s-a simțit rău miercuri în Minnesota, unde a fost împreună cu Trump la un miting electoral, apoi s-a izolat în avionul prezidențial la întoarcerea acasă.
Cu toate acestea, Trump a mers joi la evenimentul din New Jersey, iar purtătoarea de cuvânt a președintelui, Kayleigh McEnany, a ținut o conferință de presă, deși amândoi au fost în strâns contact cu Hicks.
În cele din urmă, testul pozitiv al lui Hicks a fost anunțat joi seară, iar cel al lui Trump a fost comunicat ulterior.
Prin urmare, de ce a călătorit președintele în New Jersey, știind că ar putea pune alți oameni la risc, pe toți acești oameni din campanie și donatori? Și de ce a ținut purtătoarea de cuvânt o conferință, deși știa că a stat în contact cu cineva care tocmai a fost depistat pozitiv pentru coroinavirus?
Corespondenta CNN Kaitlan Collins:
“Nu ne-a spus nimic”, a relatat jurnalista CNN cu privire la purtătoarea de cuvânt.
“Nici nu le-a spus reporterilor care au fost în avion. Și există semne serioase de întrebare cu privire la decizia Casei Albe de a ascunde, nu doar în fața reporterilor, dar și în fața poporului american, informația cu privire la starea de sănătate a președintelui și a oamenilor cu care a intrat în contact”, a spus Collins.
“Nu pot să cred că a fost infectat”
Semne de întrebare au fost ridicate și cu privire la capacitatea Casei Albe de a-l proteja pe președinte.
“E un coșmar. COVID-19 este o infecție gravă, în special pentru o persoană vârstnică precum Trump”, a scris pe Twitter doctorul Ashish Jha, decanul Școlii de Sănătate Publică Brown, citat de Time.
Nu pot să cred că a fost infectat. E un eșec total al echipei de la Casa Albă în misiunea de a-l proteja pe președinte.
Ashish Jha, decanul Școlii de Sănătate Publică Brown:
Există totuși un protocol la Casa Albă, dar este neclar cât de bine este aplicat.
Trump este testat în mod regulat, deși nu este clar cât de des, scrie Bloomberg.
Oamenii care lucrează la Casa Albă sunt testați zilnic, inclusiv jurnaliștii, și oricine are o întâlnire programată cu președintele este testat înainte.
Trump, prea relaxat în privința posibilității de infectare
Infectarea președintelui va alimenta cel mai probabil criticile la adresa incapacității administrației de a combate virusul în SUA și pe cele privind atitudinea personală a lui Trump cu privire la boală.
Trump poartă rar mască și chiar l-a ironizat pe această temă pe contracandidatul său la președinție, Joe Biden, de care a râs în timpul dezbaterii electorale că poartă mască prea des.
Președintele a participat și la mitinguri de campanie cu mii sau zeci de mii de oameni, unde puțini oameni au purtat mască.
Cele mai multe evenimente au fost ținute în aer liber, dar două evenimente recente, din Arizona și Nevada, au fost ținute în interior.