Casa artistului Ruslan Lazarin a fost spartă, vineri noapte, iar din primele informatii, rezultă ca ar fi vorba despre doi indivizi care au dat o spargere rapidă în locuința muzicianului, în timp ce acesta era plecat în oraș împreună cu soția și cei doi copii.

Artistul spune că hoții au plecat cu două instrumente muzicale la care ținea foarte mult. Din locuință au mai dispărut electronice și bijuterii din aur, inclusiv verighetele soților Lazarin, paguba fiind estimată la circa 5.000 de euro. În acest caz, polițiștii sunt ajutați și de faptul că locuința artistului era supravegheată video. Imaginile păstrate de camerele de supraveghere arată că au fost doi autori ai spargerii, care au acționat în 9 minute. 

Poliția a confirmat spargerea, iar surse din anchetă confirmă existența unui cerc de suspecți. Cercetarea polițiștilor veniți la fața locului s-a prelungit până târziu în noapte.

La data de 19 ianuarie a.c., ora 22.31, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție într-o locuință de pe raza municipiului Focșani, de unde au sustras mai multe bunuri. Din primele verificari efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că din locuință au fost sustrase bunuri electronice, instrumente muzicale și cosmetice. În cauză există un cerc de suspecți și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere penală a celor implicați”, au transmis reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Vrancea.

Conform Poliției, în aceeași seară, alte două tentative de spargere a două locuințe au fost înregistrate, fără a se înregistra însă un prejudiciu.

După ce s-a trezit cu casa spartă, soția artistului Ruslan Lazarin, Cristina Lazarin, a scris pe Facebook:

„După 8 ore, acum a plecat POLIȚIA din casa mea. După ce au fost ei, HOȚII

Probabil 2, vreo 2 minute, aseară, pe la 9, când eram puțin ieșiți în lume cum ne este obiceiul. 8 ore… de aseară de la 10 pînă acu, cînd frîntă cum mă găsesc și insomniaca cum cred că voi deveni, ciufulită la creierul mic și mîzgîlită ptr ADN, mă postez …, 3 echipaje… 4 ofițeri au căutat toată noaptea, au amprentat, au prăfuit, au șters, au scris, au întrebat, după ce „ei” răscoliseră deja toată casa.

Un drot, o placă de păr, care oricum erau inutile frezei mele. Ghiozdanul fetei de școală. Parfumuri începute, le-au trezit simțurile … Cînd am ajuns, luminile aprinse toată casa, în fiecare cameră, un las vegas în bătătura mea, nimic forțat, un șurub desfiletat din geam, fără a-l sparge. De pe masa din bucătărie, de la gura copiilor mei, nici o bomboană, așa de bucurie, nu le-a luat nasul, nici un cogniecel de suvenir… Nici plăsmuțele nu le-au făcut cu ochiu. Bani & Aur, atâta vor! Așa spun evidențele. Și-s multe tare în ultimul an. Frăție, Dar pînă la haur…., bani-s îngropați în temelii.

Am dat să plîng. Dar nici un șervețel în cutie n-am mai găsit. Pă după casă, de-aici colea, s-au mișcat cu mănuși. Ei, e scurt drumul! Ăla care rîde des la chetre, mănîncă chetroaie!

PS : Ne vom găsi pe camere. Pentru a merge în alte camere. Doar așa, să le spun finuț că au călcat în munca mea și am un disconfort să merg la baie. Mă-țeapă grija!

Așa e azi, în mațul Focsaniului!”, a scris pe rețeaua de socializare soția artistului din Chișinău.

Nici până la această oră, autorii spargerii nu au fost prinși.

FOTO: Cristina Lazarin


Elena Udrea este însărcinată? Fosta deputată ar fi rămas gravidă în urma unui proces de fertilizare

 
 

Urmărește-ne pe Google News