Casa care amintește de construcțiile dacilor se află în satul Musariu și îi aparține lui Marcel Poenar. Hunedoreanul a foat angajat timp de 11 ani în învățământ, apoi s-a dedicat artei. Iar de câțiva ani lucrează în Spania, la o firmă care se ocupă cu realizarea de sculpturi și decorațiuni pentru parcuri de distracții, informează Ziarul Hunedoreanului.

În fiecare vacanță, Marcel Poenar se întoarce în România, fiindcă îi este dor de locurile natale. Și-și face de lucru la casă. Pasionat de istorie, el a-nceput să-și decoreze gospodăria cu sculpturi asemănătoare celor dacice. Așa se face că acum intrarea în curte e păzită de doi lupi dacici, așezați pe postamente împodobite cu sculpturi aidoma celor de pe Columna lui Traian, iar în fața șurii au fost așezate mai multe statuete ale unor daci.

„Toate aceste sculpturi le-am lucrat la mine în curte, printr-o tehnică specială, rapidă, folosind polistiren, poliuretan, dar și alte materiale. Ideea creațiilor pe teme dacice a fost spontană, nu am vrut să îmi umplu curtea cu kitsch-uri, gen lei sau alte decorațiuni pe care le vedem la o mulțime de alte case. Am vrut să fie creații legate de istoria zonei, având în vedere că în apropiere se află Galeria antică Treptele Romane”, a mărturisit Marcel Poenar, povestind și că sătenii au fost șocați când au văzut sculpturile apărute peste noapte.

„Am lucrat statuetele într-un loc mai izolat și am început asamblarea lor și după lăsarea serii. A doua zi, veciniil s-au mirat foarte mult. Unii și-au dorit și ei așa ceva”

Marcel Poenar are de gând să-și împodobească în continuare gospodăria cu creații dacice – unele inspirate de cetățile antice din Munții Orăștiei. “Tema istoriei dacilor este destul de bogată, are un mesaj puternic. E păcat să n-o punem în valoare prin astfel de creații”, a mai spus Poenar.

În Munții Orăștiei se află și Castelul Dacic

Casa lui Marcel Poenar nu este singura construcție inedită din Munții Orăștiei. La poalele capitalei dacilor Sarmizegetusa Regia se află așa-numitul “Castel Dacic”, construit la începutul anilor 2000 de medicul Napoleon Săvescu, care a emigrat în anii 70 în Statele Unite ale Americii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Castelul a fost ridicat pe coama unui deal, în pădure, la aproape 100 de metri de drum. Intrarea se face numai după ce urci un șir lung de drepte din piatră și deschizi o ușă dublă din lemn, cu încuietori asemănătoare modelelor din vremurile antice. Pe balcon a fost așezat un blazon pe care e redat un corb. Iar turnurile rotunde care flanchează laturile dau impresia unei fortificații.

Casa cu arhitectură inedită a fost suprinsă în fotografii de mii de turiștii veniți în zonă pentru a vizita vechea capitală a Daciei.

sursă foto: Ziarul Hunedoreanului

Urmărește-ne pe Google News