O noua casa din placaj a fost inaugurata, ieri, la Cluj, de Organizatia Internationala Habitat pentru Umanitate, pe malul Somesului. Ceea ce nu a fost luat in calcul este ca de acum inainte copiii care vor creste in aceasta casa se vor juca sub un stalp cu linii de inalta tensiune.

Beneficiarii actului de caritate sunt cuplul Simona (31 de ani) si Cristian Santamarian (34 de ani) si copiii lor, Andrei (9 ani) si Diana (6 ani). Casatoriti de 12 ani, ei traiesc impreuna cu parintii intr-o singura camera. Ei vor plati 17 mii de euro organizatiei Habitat, in rate lunare, timp de 20 de ani. Fiind cuprins de euforia noului camin, capul familiei spune ca nu-l deranjeaza cu nimic apropierea liniei de inalta tensiune de pe malul Somesului, din zona Clujana- Terapia. Directorul Primariei din Cluj, Victor Apostu, ne-a declarat ca normele tehnice sunt respectate, desi casa este la doar 10 metri de linia de tensiune, aceasta reprezentand distanta minima. Pe de alta parte, cei care s-au ocupat de constructia casei au refuzat sa ne spuna daca si ei ar locui langa reteaua de curent.

La Cluj, 70 de familii nevoiase traiesc in asemenea locuinte, 600 in Romania si 200 de mii de familii in 10 tari.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News