Echipele de voluntari au început lucrările în august 2014, iar misiunea lor a fost una grea. S-au făcut sprijiniri interioare şi exterioare la pereţii din piatră ai beciului, la grinzile planşeului peste parter şi la şarpantă.
Pe faţada principală, infiltraţiile de apă au produs prăbuşirea parţială a pereţilor beciului, antrenând şi structura pridvorului din faţă. Astfel, talpa pridvorului a fost sprijinită, iar peste zona surpată s-a extins acoperişul cu o streaşină pentru a opri pătrunderea apelor şi a zăpezii.
Întregul acoperiş a fost învelit cu folie, prinsă cu şipci şi cuie. De jur-împrejurul casei s-a realizat un şanţ taluzat, la o distanţă de 3 m, care colectează apele de ploaie şi le îndepărtează de fundaţiile casei.
“Acum, casa a renăscut, aşa cum arăta ea în perioada interbelică. S-au găsit foarte multe obiecte de epocă şi care au fost restaurate prin sponsorizări”, a declarat Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură.

Urmărește-ne pe Google News