Casă legată cu chingi ca să nu fie luată de uraganul Milton. Foto Captură video YouTube
Metoda prin care un bărbat din Florida și-a protejat casa pentru a nu fi luată de uraganul Milton a devenit virală pe rețelele de socializare. El și-a legat casa cu șase chingi pentru a se asigura că nu va fi distrusă de acest fenomen meteo extrem, conform Daily Mail.
Ideea „legendară” a lui Mohammed Nijem, locuitor al orașului Tampa, a devenit cunoscută după ce postul local de știri Spectrum Bay News 9 a făcut publică pe X, rețeaua de socializare a miliardarului Elon Musk, o fotografie cu pregătirile extreme.
„Telespectatorul Mohammed Nijem se pregătește pentru uraganul Milton”, se arată în mesajul publicat de postul local de știri.
Imaginea a captat atenția internauților, unii fiind impresionați de eforturile sale: „Acesta este cel mai grozav lucru din Florida pe care l-am văzut vreodată”.
„Chiar respect efortul. Sper să fie eficient”, a adăugat un alt utilizator.
„Gândește dincolo de limite, avem nevoie de mai mulți oameni ca el…”, a mai spus un altul.
Uraganul Milton a lovit deja Florida, aducând ploi torențiale și vânturi puternice. Autoritățile au emis ordine de evacuare obligatorie în 11 comitate din Florida, cu o populație de aproximativ 5,9 milioane de persoane, și au atras atenția că cei care nu părăsesc zona vor fi nevoiți să se descurce singuri.