Ministrul agriculturii susține că doar și-a făcut datoria, precizând că raportul de inspecție fiscală întocmit a ajuns deja la autorități.

„La Casa «Unirea» au fost anumite sesizări făcute de AGA către ministrul agriculturii, Florin Barbu. În momentul acela am luat decizia să trimit Corpul de Control în verificare, pentru că erau sume alocate prin Casa «Unirea» de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate de la trei societăţi comerciale. Corpul de Control a întocmit un raport de inspecţie fiscală. Acesta a fost trimis către organele de cercetare penală şi, în momentul de faţă, am încredere în organele de cercetare penală să-şi facă treaba”, a spus ministrul agriculturii.

Florin Barbu: „Ministerul Agriculturii şi Casa «Unirea» să recupereze banii”

Florin Barbu are încredere că instituția pe care o conduce și Casa „Unirea” își vor recupera, într-un final, banii de la respectivele societăți comerciale.

„Îmi doresc foarte mult ca banii publici să se cheltuie eficient şi, prin acel raport de inspecţie fiscală şi prin măsurile luate de organele de cercetare, Ministerul Agriculturii şi Casa «Unirea» să recupereze banii de la aceste societăţi comerciale”, a mai spus ministrul în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cum ar trebui continuat proiectul

El a mai precizat că proiectul Casei „Unirea” trebuie continuat cu investiţii în centrele de colectare. În prezent sunt „aproape” finalizate studiile de fezabilitate şi urmează să fie lansate licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

În final, ministrul agriculturii a dezvăluit cum ar trebui continuat proiectul Casei „Unirea”, în condițiile în care sunt aproape finalizate studiile de fezabilitate.

„Eşecul Casei «Unirea» este că nimeni nu a luat în calcul dezvoltarea Casei «Unirea» cu investiţii. Şi aici vorbim de centrele de colectare. În momentul de faţă, sunt aproape finalizate studiile de fezabilitate, urmează a fi lansate licitaţiile pentru proiectare şi execuţie. Mai mult de atât, succesul oricărei societăţi comerciale este de a avea un volum mare pentru a putea negocia un preţ corect cu retailerii, astfel încât retailerii să nu mai spună că nu au cantităţile necesare pentru a asigura efectivul de produse pe tot întreg anul”, a mai spus Florin Barbu.

Percheziții în București și alte 12 județe

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi alte 12 judeţe într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2023 – 2024. Vizate au fost domiciliile unor persoane fizice şi sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate
infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada 2023 – 2024”, se menţionează în comunicat emis de procurorii DNA.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI