Casa Verde a primit a doua oară mai mult decât suma inițială alocată, de 60 de milioane de lei. În a doua zi de derulare a programului erau înscrise deja 6.550 de dosare, iar la începutul programului se estima că aproape 10.000 de români vor beneficia de acesta. Mureș și Dâmbovița erau județele în care s-au procesat cele mai multe dosare, 273 și, respectiv, 247, la polul opus aflâdu-se Constanța cu numai 54 de dosare și Brăila cu 50 de dosare.
Echipamentele finanţate pentru populaţie, prin Casa Verde, sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.
Pentru a beneficia de ajutorul de la stat beneficiarii vor trebui să depună dosarul de finanţare la agenţia teritorială de protecţia mediului. Ulterior, va fi publicată decizia de acceptare în program, pe site-ul Admnistrației Fondului pentru Mediu. Pasul următor va fi semnarea contractului de finanţare cu AFM, ca mai apoi să fie demarate lucrările. După aceasta beneficiarii vor trebui să depună cererea de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare. Paul Barbu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro