„Conform prevederilor legii marțiale, eu, în calitate de comandant al unității, am certificat căsătoria subalternului și camaradului meu Iuri Zozulia cu logodnica lui, Angelina Alexandrovna Kariakina!”, a anunțat colonelul de poliție Evgheni Jukov, într-o postare pe Facebook.

Mireasa a purtat un voal și a avut un buchețel de orhidee, din grădina unității în care este consemnat Iuri.

Cei doi au avut verighetele pregătite din timp și și-au permis să ofere o sticlă de șampanie și câteva prăjituri, într-o pauză, între bombardamente.

„Dragostea învinge”, a completat tânăra, care a postat o imagine imediat după căsătorie, cu ea purtând vesta antiglonț cu pieptarul de presă și soțul ei, în echipamentul de zi cu zi.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

 
 

Urmărește-ne pe Google News