Cascada Măgura a a fost decoperită recent și botezată de localnici.
„Cascada Măgura, aşa cum a fost botezată de localnici va deveni obiectiv turistic de interes judeţean şi urmează a fi introdusă în circuitul turistic local. (…) Intenţia noastră imediată e să amenajăm locul din vecinătatea obiectivului ca să corespundă unui turism modern. Turiştii au deja acces pe cale auto până în apropiere de cascadă, iar de aici mai departe avem în gestiune două trasee montane marcate pentru cei care intenţionează să-şi continue urcuşul pe munte”, a spus primarul comunei Moisei, Toader Şteţcu, citat de Agerpres.
Agroturismul e în ascensiune în ultima perioadă și tot mai mulți turiști români și străini ajung în această zonă din Maramureș.
„Avem de la un an la altul mai multe pensiuni, semn că e o mică afacere locală care începe să prospere. Parcul Natural Munţii Maramureșului, cât şi Parcul Naţional Pietrosul Rodnei atrag anual sute de turişti. Ne vom concentra pe promovarea turismului local, a principalelor obiective, cât şi pe întreţinerea unei infrastructuri adecvate care să vină în sprijinul turiştilor. Turismul rural poate avea o contribuţie însemnată la bugetul local, fireşte dacă avem şi condiţii bune”, a adăugat primarul
Pe raza comunei Moisei se mai află Rezervaţia Naturală „Izvorul Bătrâna”, Mănăstirea Moisei şi Monumentul Eroilor căzuţi în cel de al Doilea Război Mondial.
Sursa foto: axanews.ro
Vezi și: Cascade România – top 15 cascade care te vor impresiona
Obiective turistice Maramures – ce locuri poti vizita in nordul tarii
Nunta lui Dragnea jr.: petrecerea s-a încheiat, invitații au mâncat, s-au distrat și au cotizat! Somon, Salam și plicuri generoase
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro