Multe dintre persoanele nevoiașe care locuiau în New Delhi s-au plâns că au fost pur și simplu „șterse” de la fața locului, odată cu câinii vagabonzi și maimuțele, pe măsură ce capitala Indiei și-a schimbat înfățișarea, înaintea summitului G20, ce va avea loc în această săptămână.
A fost o măsură deliberată a autorităților. Guvernul prim-ministrului Narendra Modi, scrie Associated Press, speră că „proiectul de înfrumusețare” a orașului, la un cost estimat de 120 de milioane de dolari, va evidenția cultura Indiei și îi va consolida poziția sa pe scena mondială.
Dar pentru mulți vânzători ambulanți și pentru localnicii înghesuiți în mahalale transformarea a însemnat strămutarea și pierderea mijloacelor de trai.
Într-un oraș cu peste 20 de milioane de locuitori, recensământul din 2011 a indicat un număr de 47.000 de persoane fără adăpost, însă activiștii spun că această cifră a fost mult subestimată și că numărul real este de cel puțin 150.000 de persoane. Multe dintre aceste persoane au dispărut deja de la fața locului.
Ce spune guvernul, ce spun cei evacuați
Din ianuarie, sute de case și tarabe au fost demolate în oraș, provocând strămutarea a mii de oameni. Zeci de mahalale au fost rase de pe fața pământului, mulți dintre locuitori primind notificări de evacuare cu doar puțin timp înainte de demolare.
Cel puțin 49 de acțiuni de demolare au avut loc în New Delhi între 1 aprilie și 27 iulie, iar aproape 90 de hectare de terenuri guvernamentale au fost revendicate, a confirmat Kaushal Kishore, ministrul pentru locuințe și afaceri urbane, în parlament în iulie, potrivit Reuters.
„Nicio casă nu a fost demolată pentru a înfrumuseța orașul pentru summitul G20”, a asigurat el.
În vreme ce autoritățile spun că demolările au vizat locuințele „ilegale”, organizațiile umanitare și cei evacuați pun la îndoială această politică și susțin că decizia a împins mii de persoane în situația de a rămâne fără adăpost.
Una dintre zonele vizate a fost tabăra Janta din New Delhi. Casele din cartierele mahala, precum cele din tabăra Janta, au fost construite de-a lungul anilor. Cei mai mulți dintre locuitori lucrează în zonele din apropiere și trăiesc acolo de decenii.
Demolările au început în urmă cu patru luni. Buldozerele au vizitat tabăra într-o dimineață de mai, iar imaginile video de la demolare au arătat cum casele temporare construite din foi de tablă sunt rase de pe fața pământului.
Demolări similare au fost făcute și în alte orașe indiene, precum Mumbai și Kolkata, care au găzduit diverse evenimente G20, înainte de summitul din acest weekend.
„În numele înfrumusețării, viețile săracilor din mediul urban sunt distruse”, a explicat pentru Associated Press Abdul Shakeel, de la organizația umanitară Basti Suraksha Manch.
„Banii folosiți pentru G20 sunt banii contribuabililor. Toată lumea plătește taxe. Aceiași bani sunt folosiți pentru a-i evacua și a-i strămuta”, a spus el.
Un summit important pentru India
Summitul G20 de două zile va avea loc într-o clădire nou construită, Bharat Mandapam, un centru expozițional aflat în inima capitalei New Delhi, în apropiere de monumentul emblematic India Gate.
La eveniment sunt așteptați să participe mulți lideri mondiali. Din G20 fac parte cele mai bogate 19 țări din lume, plus Uniunea Europeană. Iar în prezent, India deține președinția acestui grup.
În iulie, un raport al Concerned Citizens Collective, un grup de activiști pentru drepturile omului, a constatat că pregătirile pentru summit au dus la strămutarea a aproape 300.000 de persoane, în special din cartierele pe care liderii străini și diplomații le vor vizita în timpul diferitelor reuniuni.
Cel puțin 25 de mahalale și mai multe adăposturi de noapte pentru persoanele fără casă au fost rase de pe fața pământului și transformate în parcuri, se arată în raport, adăugând că guvernul nu a reușit să ofere soluții alternative pentru oamenii rămași fără adăpost.
În schimb, luna trecută, poliția indiană a intervenit pentru a opri o reuniune a unor activiști, academicieni și politicieni proeminenți care criticau rolul lui Modi și al guvernului său în găzduirea summitului.
Autoritățile indiene au fost criticate și în trecut pentru că au demolat mahalalele înainte de diverse evenimente majore, scrie Associated Press.
În 2020, guvernul s-a grăbit să ridice un zid de cărămidă de jumătate de kilometru în statul Gujarat înaintea unei vizite a președintelui de atunci al SUA, Donald Trump, criticii afirmând că acesta a fost construit pentru a ascunde o mahala unde locuiau peste 2.000 de persoane.
Demolări similare au fost efectuate și în timpul Jocurilor Commonwealth din 2010 de la New Delhi.
Acum, demolarea barăcilor din tabăra Janta a fost un șoc pentru Mohammed Shameem, un localnic, care spera inițial că „oamenii puternici” ce vor participa la summitul G20 „vor oferi ceva celor săraci”.
„Se întâmplă exact contrariul”, a declarat localnicul pentru Reuters. Oamenii puternici vor veni, se vor așeza pe mormintele noastre și vor mânca”, a spus el.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Pensiamortului_LA_EI_spitalpro • 05.09.2023, 23:35
Mai-marii lumii (nu sunt politicieni) încearcă să strice imaginea Indiei. Pentru că e foarte profitabil să faci afaceri cu India, să ai mulți clienți (sunt un miliard și jumătate de locuitori, cam așa). Adică autoritățile indiene au fost puse să-și dea autogol. Cine are de câștigat? China probabil. Dar eu aș fi preferat să fac afaceri cu un stat democratic ca India și aș vrea ca viitorul să fie al ei.