Agathon a precizată că un număr total de 1.455 de agenţii de pariuri, adică 96,7% din totalul acestora, se vor ralia acestei acţiuni de protest.

„Acţiunea de protest este menită să atragă atenţia Guvernului că o suprataxare în domeniul veniturilor mici nu poate să ducă decât la şomaj, scăderea veniturilor statului şi la o încurajare a pariurilor ilegale”, a declarat Agathon, care a adăugat că eliminarea pragului de neimpozitare a veniturilor obţinute din jocurile de noroc va genera pierderi de aproximativ 4,9 milioane de lei lunar la bugetul de stat.

Aproximativ 70% din încasările caselor de pariuri reprezintă câştigurile acordate jucătorilor, din care circa 70% sunt sume sub pragul de neimpozitare de 600 de lei. În prezent, companiile private de pariuri au peste 4.000 de angajaţi, din care, în condiţiile eliminării pragului de impozitare a veniturilor obţinute din jocurile de noroc, cel puţin jumătate şi-ar pierde locurile de muncă, potrivit studiului citat.

„Ceea ce mi se pare grav este că această măsură încurajează două aspecte. În primul rând creşterea imediată a celor care pariază online, întrucât firmele care realizează astfel de pariuri nu sunt înregistrate în România. În al doilea rând, într-o astfel de industrie există şi o economie neagră, iar banii din pariurile clandestine ar putea intra în circuitul mafiei organizate”, a mai spus Agathon.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Trucul unui grădinar cu experiență pentru ca orhideea să înflorească în mod fantastic. Trebuie să faci doar acest lucru
FANATIK.RO
Trucul unui grădinar cu experiență pentru ca orhideea să înflorească în mod fantastic. Trebuie să faci doar acest lucru
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Locul din inima Bucovinei care atrage turiştii ca un magnet. O noapte de cazare aici variază între 300 şi 400 de lei
Observatornews.ro
Locul din inima Bucovinei care atrage turiştii ca un magnet. O noapte de cazare aici variază între 300 şi 400 de lei
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere
HOROSCOP
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI