Potrivit unor surse judiciare, suspecta este angajată a Companiei de Apă Oltenia, relatează Agerpres.

Conform IPJ Dolj, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că sumele de bani au fost sustrase în perioada iunie – decembrie 2023.

Anchetatorii au stabilit că femeia, în calitate de casier în cadrul instituţiei publice, şi-ar fi însuşit în interes propriu suma de 680.000 de lei.

„Pentru a ascunde suma de bani delapidată, aceasta ar fi procedat la înregistrarea în sistemul integrat de contabilitate a instituţiei publice date nereale referitoare la plata acesteia către angajaţii instituţiei, cu titlul de ajutoare sociale, plată care în realitate nu a avut loc”, a transmis IPJ Dolj.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut-o pe aceasta, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul zilei de joi, suspecta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro

"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
Adevarul.ro
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI