Alin Petrică relatează pentru Libertatea situația din Castellon, oraș în care trăiesc aproape 20.000 de români și unde oamenii sunt, începând de sâmbătă, asemeni italienilor, izolați în case. Oficial, măsura e în vigoare de azi dimineață, dar spaniolii au ales să se conformeze imediat după anunțul premierului.
Pentru o vreme, se vorbea de necesitatea închiderii Madridului, din cauza numărului mare de confirmați. Iar pentru noi, cei aflați în afara zonei în discuție, subiectul coronavirus era doar o modalitate de a ne da cu părerea, de a face previziuni raționale, de a ne manifesta empatia și sprijinul față de cei aflați în zona periculoasă. Decizia guvernului Sanchez de a închide toată Spania, de a pune 47 de milioane de oameni în carantină a adus aproape de fiecare dintre noi un dușman la fel de puternic și rău ca virusul în sine – FRICA.
Poliția patrulează pe străzi și le explică oamenilor de ce nu e bine să stea afară
Din cartiere Castellon-ului se aude mesajul poliției, pus pe repeat din difuzoare. La interval de 10 secunde, mereu același, „nu ieșiți din case, este modalitatea de a nu vă îmbolnăvi și de a încetini virusul”. De altfel, aproape toți oamenii pe care îi întâlnești sunt polițiști. Iar în caz că se întâlnesc cu trecători, îi legitimează și îi sfătuiesc să se întoarcă acasă.
În parcul Ribalta, cel mai mare din oraș, am numărat 10 oameni, majoritatea cu câini la plimbare. În numai câteva minute o mașină de poliție a oprit lângă mine, chiar pe o alee din parc. Polițiștii mă legitimează. Îmi fac semn să nu mă apropii și să pun actele jos pe pământ. Fotografiază actele, le dau zoom să vadă ce scrie pe ele și le verifică. Nu îmi zic nimic. Doar îmi recomandă să stau cât mai puțin și să mă duc acasă. Între timp, celălalt polițist vorbește cu un grup de spanioli. Explică de ce nu e bine să stea afară. Printre argumente este că în ritmul actual, săptămâna viitoare Spania poate ajunge ca Italia. Este suficient pentru a-i convinge să plece.
Orașul părăsit
În centrul orașului, străduțe care de obicei sunt pline de turiști și de terase acum sunt pustii. Toate magazinele și terasele au gratiile trase. Unele au mesaje imprimate și lipite pe geam, prin care anunță de ce sunt închise.
Din când în când trec autobuze, doar că toate sunt goale. Niciun om înăuntru, niciun om în stație. Bulevardele principale sunt goale.
Prin instaurarea stării de alertă guvernul vrea să reducă mobilitatea oamenilor. Știm că nu avem voie să ieșim din casă decât să cumpărăm alimente și medicamente, să mergem să ajutăm persoane care au nevoie, cum ar fi batrânii sau să ieșim cu animalele. Putem să mergem la serviciu.
Teama de orice
La supermarket este poliție în parcare. Este coadă în afara magazinului care variază ca lungime. Eu am numărat 15 persoane. Oamenii stau la distanță de un metru și jumătate unul de celălalt și așteaptă să iasă un client pentru a intra unul dintre ei. Regula este că înăuntru nu pot fi mai mult de 50 de persoane.
Unii clienți au măști. Angajații au toți și măști și mănuși. Din când în când unul dintre ei reamintește regula să stăm la distanță de minim un metru și jumătate unul de celălalt.
Știu de zilele trecute că nu găsești hartie igienică, carne și apă. Sunt vecini și prieteni cu care am vorbit care mi-au spus că ei au găsit. Eu am fost două zile la rând și nu am găsit. Acum, pentru a scurta cât mai mult perioada de stat înăuntru mă duc țintit spre locurile unde știu că se află. Cred că am noroc, am găsit două cutii cu ficat de pasăre. La fel și la hartie, doi angajați tocmai puneau pe raft câteva baxuri. Nu m-am dus, deși acum regret, pentru că deja lumea se precipitase și aștepta să o ia.
Toate cele 10 minute petrecute în magazin mi-au dat un sentiment de apăsare. Lumea este tăcută și foarte atentă. Ai impresia că toată lumea îl privește pe celălalt ca pe un suspect. Și ai tendința de a nu atinge nimic din ce e pe rafturi și că spațiul dintre rafturi este plin de viruși. Când am ieșit am respirat adânc și, deși am încercat să mă conving că nu trebuie, m-am șters pe mâini cu un șervețel umed. Iar acum știu că pentru o perioadă, până ne ajung lucrurile pe care l-am cumparat, voi evita să mai intru in magazine.
Totul s-a schimbat peste noapte
La fel cum voi evita să merg cu autobuzul. Până să ia decizia cu starea de alertă veneam de la serviciu cu autobuzul. În fiecare seară am împărțit același aer cu alți 20 de oameni care trebuie să ajungă din centrul Castellonului până în Benicasim, localitatea unde locuiesc eu. Lumea vorbea, glumea, râdea, tușea și strănuta. Acum oficializarea stării de pericol face acest scenariu imposibil. Noroc că școlile sunt închise și nu trebuie duși copiii cu mașina și o voi putea folosi eu să ajung la fabrica de gresie și faianță, unde lucrez.
De luni de la ora 8.00 intră în vigoare oficial starea descrisă mai sus. Spaniolii au înțeles necesitatea și au aplicat măsurile imediat ce au fost anunțate. La fel și românii care trăiesc aici. Cei peste un milion care locuiesc în Spania dintre care 20 de mii în Castellon.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15