„Şî eu, Castelul Bran, vreau autostradă, vreau şosele şi trotuare civilizate, vreau canalizare, vreau spaţii comerciale decente. Şî eu vreau ca statul român să-mi trateze turiştii cu acelaşi respect cu care îi tratez şî eu”, este mesajul publicat joi de reprezentanţii Castelului Bran, pe Facebook.
Totodată, Laurențiu Neagu, un tânăr ploieștean, îi invită pe oameni care nu sunt la serviciu vineri, 15 martie, la ora 15, să vină în centrul Ploieștiului la un eveniment numit „Petrecerea”.
„După cum bine ştiţi, vineri, 15 martie la ora 15.00 românii sunt invitaţi să se oprească din activităţile pe care le desfăşoară pentru 15 minute. Eu o să fiu în concediu şi mulţi alţi oameni vor fi liberi la acea oră. Inspirat de îndemnul lui Ştefan Mandachi, dar şi de vestele galbene cu care m-am întâlnit destul de des pe drumurile din Franţa, vă invit Vineri la «PETRECERE». Unde? Pe trecerea de pietoni din faţa catedralei Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru 15 minute îmi doresc să văd oraşul blocat. 15 minute în care simţul civic să iasă la suprafaţă”, se arată în descrierea evenimentului.
Laurențiu Neagu spune că ocupă cu actualizarea hărților și mărturisește că „îl doare sufletul” când vede ce studii de fezabilitate s-au construit în Vest.
„O distanţă de 400 de kilometri se parcurge în patru ore şi 30 de minute, iar în România ajungi să faci şi 7, 8 ore pe aceeaşi distanţă, deci apare un mare semn de întrebare”, a spus ploieşteanul.
Până joi, peste 100 de persoane s-a arătat interesate să participe la acest eveniment, notează Mediafax.
„Pentru 15 minute, ia aparatul foto că ai ce fotografia la <
Om de afaceri Ștefan Mandachi din Suceava a lansat o provocare pentru toți românii: a propus ca în 15 martie să oprească activitatea pentru 15 minute în semn de protest față de lipsa autostrăzilor din România. Ștefan Mandachi, care deține un lanț de restaurante fast-food și un complex hotelier în Suceava, a construit simbolic, în 7 ore, pe un teren privat, cu 17 oameni, primul metru de autostradă din Moldova, pe care îl va inaugura tot în 15 martie.
Mai mulţi oameni de afaceri şi mai multe primării s-au alăturat deja demersului.
Ascultă imnul oficial al campaniei „România vrea autostrăzi”.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro