1 comentariuCeea ce a mai rămas din castelul Martinuzzi de la Vințu de Jos, județul Alba, reprezintă și în stare de ruină o unicitate remarcabilă. Este una printre puținele clădiri renascentiste din secolul al XVII-lea din Transilvania care se mai păstrează într-o anumită configurație.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, proprietarul clădirii, a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 200.000 de lei acordată de către Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin programul Timbrul Monumentelor Istorice pentru punerea în siguranță și conservarea ruinelor.
Etapa a doua vizează transformarea castelului Martinuzzi într-un hub cultural. Instituția religioasă va contribui la activitatea de conservare cu suma de 85.000 de lei. Castelul a fost inclus pe lista monumentelor istorice foarte târziu, în 2010, când era deja în stare de ruină completă.
„Ca urmare a pierderii învelitorii acoperișului la finalul anilor 70, interioarele și zidurile perimetrale au fost expuse intemperiilor până în punctul în care astăzi sunt distruse învelitoarea, șarpanta de lemn a acoperișului, toate bolțile peste parter ale aripii nordice a castelului și parțial zidurile perimetrale de sud și est.
Turnul de colț, amplasat spre exteriorul curții, pe latura vestică, este și el în mare parte prăbușit. Scara interioară care lega cele două registre ale castelului, dispusă în segmentul rămas al aripii vestice, s-a prăbușit și ea. Sunt pierdute, de asemenea, și toate componentele de lemn, incluzând elementele de tâmplărie și mobilier. Zidul de incintă de odinioară este pe segmente ample prăbușit, rezultând cantități considerabile de moloz în interiorul incintei”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice.
Se salvează tot ce se mai poate
Prin proiectul finanțat de INP se vizează punerea în siguranță a zidurilor existente pentru a opri avansarea degradărilor structurale, stoparea degradărilor datorate umidității, evidențierea elementelor istorice valoroase, cercetarea componentelor care țin de istoricul clădirii, săpături arheologice de detaliu sau recuperarea componentelor istorice valoroase și a materialelor de construcție viabile (cărămidă, piatră).
Lucrările vor mai viza conservarea ruinelor mănăstirii dominicane și a componentelor artistice valoroase, conservarea picturilor murale interioare acolo unde acestea se păstrează și este posibil, realizarea investițiilor necesare în vederea refuncționalizării pentru destinația culturală prin completarea zidurilor exterioare pe laturile sud și est ale aripii nordice a castelului.
De asemenea, se dorește reconstrucția planșeului peste demisol și etaj, refacerea scării interioare și restaurarea tâmplăriilor istorice la uși și ferestre din lemn. Terenul din jurul construcției va fi transformat în loc accesibil vizitatorilor.
Artizanul castelului, asasinat la inaugurare
Prima variantă a castelului a fost construită peste o veche mănăstire dominicană de către guvernatorul Gheorghe Martinuzzi, în secolul al XVI-lea. Martinuzzi a mai fost episcop catolic și, în final, cardinal.
„Izvoarele sunt de acord în a-i atribui lui Gheorghe Martinuzzi rolul de principal renovator şi artizan al unui castel în stil renascentist. Lucrările au fost, se pare, terminate în septembrie 1551, dată la care stăpânul castelului a fost asasinat. Mărturiile din procesul intentat ucigaşilor şi unele indicii oferite de călători sunt un ansamblu mult prea vag care să ajute la identificarea aspectului noului castel.
După înlăturarea lui Martinuzzi, castelul a avut un şir întreg de alţi stăpâni sus-puși, dintre care nu a lipsit nici fiscul, care, în mod teoretic, ar fi fost încă în măsură să intervină în mod copios în construcţii”, spune istoricul Adrian Andrei Rusu, care a realizat cercetări arheologice în anii ‘90, în zona unde a existat mănăstirea dominicană.
Forma finală a clădirii a fost dată de un alt principe cunoscut al Transilvaniei, Gabriel Bethlen, lucrările având loc până în anul 1617. „Unele documente, împreună cu cercetarea arheologică, demonstrează că lichidarea castelului vechi, şi implicit a mănăstirii, nu s-a făcut nici deodată şi nici măcar complet în timpul domniei principelui Gabriel Bethlen. Anexele de sud au rezistat până în preajma anului 1621, iar altarul bisericii a rezistat încă aproape un secol”, afirmă istoricul Adrian Andrei Rusu.
Fabrică de prelucrare a cărnii în timpul comunismului
O inscripție fragmentară din 1617, în latină, a supraviețuit încastrată în edificiul porții, cu următorul text: „Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această poartă cu întregul zid în anul Domnului 1617, pe vremea birăului Akosi Gaspar”.
În 1715, castelul a trecut în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania, funcționând ca reședință de vară pentru episcopi. În 1792, în timp ce era ocupat de episcopul Ignațiu Batthyány, reședința episcopală a castelului a fost afectată de un incendiu, fiind ulterior reparată.
Imobilul a fost naționalizat în timpul perioadei comuniste și folosit drept magazie, depozit de cereale, depozit de mobilă și ca fabrică de prelucrare a cărnii. Latura de nord a edificiului s-a prăbușit în 1981.
Crimele povestite peste veacuri
Martinuzzi a fost asasinat în interiorul castelului, în noaptea dintre 16 și 17 decembrie 1551, de către mercenarii imperiali ai generalului Giovanni Battista Castaldo.
Tradiția orală susține că Martinuzzi ar fi fost asasinat pentru recuperarea unui tezaur de monede antice, pe care cardinalul l-ar fi confiscat de la un grup de pescari care l-au descoperit din întâmplare la rădăcina unui copac pe râul Strei, județul Hunedoara de astăzi, la circa 50 de kilometri de castel.
Comoara ar fi fost formată din câteva zeci de mii de galbeni ce purtau efigia regelui Macedoniei, Lysimach.
O altă crimă a avut loc la 9 mai 1595. Domnitorul moldovean Aron Vodă a fost închis, alături de familia sa, în castel, și ulterior otrăvit. Acesta fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și ulterior la castelul din Vințu de Jos.
În 1601, arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de generalul Giorgio Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul.
În 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost închis în temnița castelului, din ordinul principelui Mihai Apafi I. Eliberat, a decedat în 1683, la Alba Iulia.