Pe Google Maps, Castelul Riegersburg a devenit Castelul Arthur din Riegersburg, după numele ursului împușcat de prințul de Liechtenstein într-o zonă protejată din Covasna.
Cei care au făcut schimbarea au alăturat noii denumiri emoticoane cu un urs și un cuțit.
Libertatea a întrebat Google Romania cum este posibilă intervenția pe Google Maps, iar compania ne-a direcționat către explicațiile de pe blog.
Acolo scrie că Google analizează automat sugestiile și review-urile utilizatorilor și le aprobă pe cele care i se par reale și corecte și le respinge pe cele care încalcă politica platformei.
Google s-a confruntat cu o situație similară anul trecut, când, tot pe Google Maps, Catedrala Mântuirii Neamului a fost redenumită Catedrala Prostirii Neamului. Atunci, Biserica Ortodoxă Română a facut plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar Google a fost amendată cu 10.000 de lei.
Între timp, continuă să crească numărul de recenzii negative, ceea ce duce automat la scăderea ratingului castelului vechi de aproape nouă secole, deținut de familia de Liechtenstein. Dacă în dimineața de joi ratingul a scăzut de la 4,6 la 3,9, joi seara a ajuns la 1,8. În același timp, Google șterge recenziile pe care le consideră nereale.
Castelul Riegersburg este un castel medieval situat pe un vulcan latent, la o înălțime de 450 de metri, deasupra orașului Riegersburg din regiunea austriacă Stiria. Castelul este deținut de familia domnească din Liechtenstein și include un muzeu cu expoziții temporare.
Poliția din Covasna a deschis un dosar penal în cazul uciderii ursului Arthur, iar în paralel, Garda de Mediu și Garda Forestieră fac și ele investigații.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro