ComenteazăDaniel Negreanu se considera “un roman sadea”. E adevarat ca nu s-a nascut in Romania, ci la Toronto, unde parintii lui au emigrat inca din 1964, dar asta nu conteaza. “Ai mei au vrut sa mearga in SUA, dar le-a fost mult mai usor sa ajunga in Canada. Pentru inceput, si-au luat slujbe partiale. Mama avea diploma de inginer chimist, iar tata era electrician. Lui nu i-a trebuit mult ca sa se descurce bine, iar cand acest lucru s-a intamplat, mama si-a permis sa ramana acasa, insarcinata cu fratele meu, Michael”. Negrenii s-au acomodat bine in Canada. Cand Daniel avea 8 ani, si-au cumparat o casa intr-o suburbie, iar dupa inca doi ani si-au permis sa vina in patria mama. Romanul nascut la Toronto ajungea pentru prima oara “acasa”, in tara lasata de-ai lui “pentru o viata mai buna”. A fost la neamuri, in Bucuresti si Bacau, i-a placut si a promis ca se va intoarce.
Pana una-alta, s-a mutat la Las Vegas, unde “a mancat poker pe paine”. Cazinoul a devenit a doua lui casa, dar nu s-a multumit sa fie doar un amator. A vrut sa fie profesionist. Si in 1997 a ajuns cel mai bun jucator din lume in finala mondiala, iar in 1998, la numai 23 de ani, a castigat Campionatul Mondial. In 1999 a devenit campionul Americii, iar in 2000 a luat o pauza competitionala pentru a intra in lumea celor care joaca pe bani, la Bellagio. Cu ce se mai lauda? Cu inca un titlu de campion mondial, cucerit in 2003 si cu pozitii de frunte in turneele mondiale de poker. Despre filosofia unui om a carui viata se invarte in jurul cazinourilor si luminilor colorate din Las Vegas, al Asilor si Jokerilor sau al mirosului de trabuc cubanez, ce se poate spune? “Marele avantaj este ca in poker ai totala libertate. Nu exista reguli! De fapt, iti faci propriile reguli”. Cat priveste banii, este clar ca fara ei nu ai ce cauta in lumea pokeristilor. “Daca nu ai bani, nu poti juca. Obisnuiesc sa spun ca ei sunt “uneltele” mele. Nu-mi fac griji in privinta lor si de regula asa se intampla cu majoritatea jucatorilor. Cheltui, cheltui, cheltui si orice se intampla, se intampla”.
Dupa 15 ani de “poker si nimic altceva”, Daniel crede ca merita o perioada de relaxare. Prefera sa joace golf sau sa stea la soare pe marginea unei piscine, sa se uite la hochei si sa petreaca mai mult timp cu prietenii. Daca intr-un an isi punea capul la bataie in peste 200 de partide (doar in competitii), acum nu sare de 50 de jocuri oficiale. “Joc numai in intreceri mari, cu adevarat importante, si la Bellagio, pe bani”. Obsesia lui nu se opreste insa la usa casei. De cel putin trei ori pe saptamana organizeaza mici campionate cu prietenii, fiecare intalnire lungindu-se cel putin sase ore. In acest mod si-a castigat doua masini. “Am trei automobile. Mi-am cumparat recent un SC 430 Lexus decapotabil. Pe celelalte doua le-am obtinut pentru ca niste prieteni imi datorau bani”.