Nu sunt singurii romani care au venit in Anglia sperand sa-si faca propria afacere si apoi sa se intoarca in Romania sa duca o viata decenta cu banii adunati. Pentru Nini, asa-i spun prietenii lui Nicolae Tautu (28 de ani), si Raluca Dumitrache (29 de ani) totul a inceput la mii de kilometri departare de casa, in America. Acolo s-au cunoscut.

“Lucram la o firma de ceasuri din Los Angeles si un prieten comun i-a recomandat magazinul pentru ca dorea sa-si achizitioneze un ceas. Pe vremea aceea, era in octombrie 1999, Nini era director executiv la Avenue Records. Era mai atent la mine si cam uitase de ce venise. Si asa, de la un ceas am ajuns sa iesim impreuna si mai tarziu sa ne casatorim”, isi aminteste Raluca de prima lor intalnire.

Destinul i-a adus in tara in 2000, pentru a se ocupa de o afacere cu mobila pornita de mama Ralucai. Doi ani au tot  mers la targuri si au importat mobilier, pana intr-o zi, cand un englez le-a propus o afacere in Swindon, Anglia.

Desi au cam tot ce le trebuie, le e dor de Romania

Au acceptat imediat, pentru ca micul lor business incepuse sa scartaie si s-au mutat in Swindon. Au renuntat de tot la domeniul “mobila” si azi fac lucruri de cu totul alta natura. Raluca e contabila, iar Nini e Strategic Buyer (consultant) la Spirax-Sarco si amandoi castiga 5.500 de lire lunar. “Viata e asa de scumpa aici ca abia reusim sa punem 500 de lire deoparte din salariile amandurora. Si nu prea facem excese. Iesim destul de rar in oras, pentru ca timpul nu ne permite si nici cu vacantele nu stam prea bine”, ne-a marturisit Nini. El face naveta zilnic din Swindon pana in Cheltenham, acolo are sediul firma sa, iar Raluca se ocupa de treburile casnice si situatia financiara.  “In fiecare seara imi petrec o ora in fata calculatorului verificand ratele si transferurile de bani  si platesc on-line celelalte facturi pentru casa. Restul timpului pana la culcare mi-l petrec prin bucatarie si invatand pentru cursul premergator MBA-ului”, ne descrie Raluca activitatea sa casnica. De curand au reusit sa-si cumpere si o casa si asta e o bataie de cap in plus. Desi au cam tot ce le trebuie, le e dor de Romania, de viata pe care o duceau aici, pentru ca aveau mai multi prieteni si nu se gandeau toata ziua doar la credite.

Ioan Nicolae Tautu

Data nasterii: 6 decembrie 1978
Stare civila: casatorit
Data cand a parasit Romania: 28.10.2002
Domiciliul actual: Swindon, UK
Ultima data in Romania: aprilie 2006

Raluca Dumitrache

Data nasterii: 15 aprilie 1977
Stare civila: casatorita
Data cand a parasit Romania: 28.10.2002
Domiciliul actual: Swindon, UK
Ultima data in Romania: aprilie 2006

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News