Potrivit acestuia, biletul câştigător a fost jucat la Agenţia 42, din cartierul Păcurari. Biletul cu trei variante simple şi una Noroc, care a adus câştigătorului un plus de 6,2 milioane de euro, a costat doar 20 de lei.
”Ne place să credem că biletul a fost jucat de un ieşean. La fel de bine e posibil ca un turist sau trecător prin Iaşi să fi intrat în agenţia din Păcurari. Aşteptăm cu nerăbdare ca acesta să vină să îşi valideze câştigul. Sunt tare bucuros că de data aceasta câştigătorul este de la Iaşi, pentru că Iaşiul este recunoscut ca unul dintre marii jucători de sisteme”, a explicat Corneliu Popescu.
Întrucât lunea agenţiile loto sunt închise, marele câştigător va trebui să se prezinte la Agenţia 1, unde se dau premiile cu sume mari de bani. Chiar şi aşa, susţine directorul Compania Loteria Română Iaşi, banii vor fi daţi după ce biletul va fi validat la Bucureşti.
Conform regulamentului jocului, pentru a intra în posesia celor 6,2 milioane de euro câştigătorul are un an la dispoziţie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!