Pentru că nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, o să-l numim “Norocosul 13”, având în vedere că a jucat biletul pe 13 noiembrie, la ora 13.13 la o agenţie aflată la o adresă ale cărei cifre însumate dau tot… 13. Ei bine, bărbatul, care are în jur de 50 de ani şi este un vechi jucător la Loto, a recunoscut că în ultima vreme a jucat doar ocazional. Duminica trecută însă, când a câştigat marele premiu de la 6 din 49, de 23.632.959 de lei net (5,5 milioane de euro) a bifat în grabă şi la mişto, aceleaşi numere pe care le jucase cu o săptămână înainte, pe un bilet cumpărat de-a gata de la aceeaşi agenţie. Da, aţi înţeles bine! Numerele “Norocosului 13” au fost completate chiar de Ştefania Savu, angajata agenţiei la care a jucat bărbatul şi care era de serviciu în duminica dinaintea extragerii. Iar pe 13 noiembrie, când a şi câştigat, doar le-a transcris pe un alt bilet, în viteză, de teamă să nu se închidă agenţia.
Dar să nu credeţi că s-au terminat curiozităţile legate de acest “Norocos 13”! Iată încă una! Omul şi-a dat seama abia ieri că e câştigător, aşa că n-a avut vreme să se hotărască ce va face cu banii.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!