Jucătorul la Loto 6 din 49 care a reuşit să-şi adjudece ultimul mare premiu, completând o variantă simplă şi înregistrând-o în ultima zi de joc, la o agenţie din oraşul Topoloveni, din Argeş, nu şi-a revendicat câştigul. Norocosul nu s-a prezentat, azi, la sediul central al Loteriei Române şi nici nu a sunat să-şi revendice premiul. La o zi după marele câştig însă, mai marii instituţiei au întocmit un bilanţ al premiilor acordate la jocurile de tip Loto, în primele trei luni ale anului, iar rezultatul are multe zerouri: 2.000.000 de premii în valoare totală de peste 35.300.000 de euro. Iată cum s-au împărţit banii:
– Jocul Loto 6/49 – aproximativ 215.500 de câştiguri, în valoare totală de peste 23,8 milioane de lei (peste 5,4 milioane euro)
– Jocul Noroc – peste 3.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 2,3 milioane de lei (535.000 de euro)
– Jocul Joker – peste 154.100 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 3,6 milioane de lei (823.000 de euro)
– Jocul Noroc Plus – circa 23.500 de câştiguri în valoare totală de peste 781.150 de lei (peste 178.600 de euro)
– Jocul Loto 5/40 – 2.865 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei (401.100 de euro)

 
 

Urmărește-ne pe Google News