Ieri, verdictul în procesul penal deschis împotriva celor responsabili pentru moartea copilaşului de numai 4 ani a fost amânat din nou de judecători, pentru a cincea oară. Iar motivele au rămas tot în spatele uşilor închise.
Nici legea privind gestionarea situaţiei câinilor din România, modificată imediat după decesul lui Ionuţ, nu are însă şanse să intre în vigoare prea curând, deşi era programată pentru 1 ianuarie 2015.
Contabilizaţi doar 17% din câini
Până ieri, în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS) fuseseră înscrise 262.263 de animale din totalul estimat la peste 1,5 milioane de exemplare, adică puţin peste 17% din câţi ar fi trebuit înregistraţi.
“Pentru că numărul este atât de mic în comparaţie cu totalul câinilor, s-a format un grup de lucru, care discută prelungirea termenului de castrare şi înregistrare cu până la şase luni”, ne-a declarat, ieri, preşedintele colegiului Medicilor Veterinari, dr. Viorel Andronie.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare, în special în mediul rural, unde populaţia are resurse financiare limitate, prevederile legale nu pot fi aplicate până la 1 ianuarie şi, probabil, nici până la 1 iulie 2015.

Ce prevede legea

Conform Ordinului nr.1/7 ianuarie 2014, privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aceste patrupede trebuie sterilizate, microcipate şi vaccinate până la 1 ianuarie 2015. Potrivit documentului, toţi deţinătorii de câini trebuie să se adreseze cabinetelor veterinare pentru procedurile medicale şi pentru înregistrarea animalelor în RECS.
Dar singurii care scapă de castrare sunt cei care au pedigree şi sunt legitimaţi la Asociaţia Chinologică Română. Ceilalţi, adică cei neînregistraţi sau nelegitimaţi, vor fi consideraţi fără stăpân şi vor putea fi luaţi de hingheri.

Urmărește-ne pe Google News