Legea se află într-un sertar

“În România, cazurile de pedofilie cresc pe zi ce trece, iar aceşti criminali nu sunt pedepsiţi aşa cum ar trebui. Fac un apel public către colegii mei de la Camera Deputaţilor să mă sprijine pentru a adopta în regim de urgenţă această lege. Este inadmisibil să asistăm, cu legea în sertar, cum descreieraţii ăştia îşi bat joc de copii. Sper ca apelul meu să fie auzit şi să votăm odată această lege, pentru a stopa acest fenomen care ia amploare în România”, ne-a declarat Popoviciu.

Violatorii de minori riscă până la 18 ani de puşcărie

Legislaţia actuală e blândă cu pedofilii. Conform articolului 198 din Codul Penal, “actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani”. Limitele de pedeapsă cresc însă în condiţiile în care minorul fie a fost ademenit cu bani ori cu alte foloase, fie scopul maltratării a fost acela de a produce materiale pornografice. Cea mai drastică sancţiune pe care o poate primi un pedofil este, conform aceluiaşi articol, condamnarea la 18 ani de închisoare, dacă minorul abuzat se afla în îngrijirea atacatorului.


Ei nu meritau o astfel de pedeapsă?

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Castrați perverșii care își bat joc de copiii noștri!Se excita când vedea filme porno cu bebeluşi

Paolo Ghelardini a fost prins în luna mai, la Constanţa, după ce reprezentanţii Facebook au anunţat autorităţile de la noi despre activităţile acestuia. Povestea bărbatului, care a fost trimis în judecată, în august, a fost relatată pe larg de Libertatea. Italianul, pe care îl excitau scenele de tortură şi de perversiuni cu copii, dar şi cu bebeluşi, credea că a găsit în România, se pare, locul perfect unde să îşi satisfacă nestingherit pasiunile bolnave.

Kurt Treptow, 7 ani de închisoare

Castrați perverșii care își bat joc de copiii noștri!Istoricul de origine americană Kurt Treptow a fost condamnat, în 2003, la şapte ani de închisoare de o instanţă din Iaşi, care l-a găsit vinovat de corupere sexuală, perversiune sexuală cu minori şi acte sexuale cu minori. Procesul său a început în 2002 după ce părinţii unei fetiţe de şapte ani au făcut plângere împotriva sa. La dosar, procurorii au anexat filme şi fotografii în care Treptow era surprins în posturi sexuale alături de două fete în vârstă de nouă şi, respectiv, 14 ani, dar şi imagini în care alţi copii, printre care şi doi băieţi de şapte şi 14 ani, fac sex cu istoricul condamnat pentru pedofilie. În 2007, înainte cu 419 zile de a ispăşi pedeapsa, Treptow este eliberat condiţionat pentru că în închisoarea de la Iaşi a scris o lucrare ştiinţifică. (Cristian Burcioiu)Castrați perverșii care își bat joc de copiii noștri!

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Antrenorul îşi ameninţa victimele cu bătaia

Nicolae Stelian (foto), 36 de ani, antrenorul din Alba Iulia care a oripilat România, după ce a recunoscut că a obligat mai mulţi băieţi să facă sex cu el, a fost condamnat, la începutul acestui an, la 30 de ani de închisoare. În faţa instanţei de judecată, Nicolae Stelian a recunoscut toate acuzaţiile care i se aduc, inclusiv faptul că folosea bătaia pentru a-şi “convinge” victimele să întreţină raporturi sexuale cu el!

Ademenea cu dulciuri minorii în TIR

Castrați perverșii care își bat joc de copiii noștri!În vara anului trecut, poliţiştii l-au ridicat pe James Connor (foto), un şofer scoţian de TIR, în vârstă de 33 de ani, pe care procurorii l-au acuzat de pornografie infantilă şi de acte sexuale cu cinci minori. Bărbatul racola copii săraci din Vaslui, pe care îi ademenea cu dulciuri şi cu sume derizorii în autocamion. Le arăta filme porno, iar apoi făcea sex cu ei, partide pe care le şi filma. La începutul acestui an, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar în prezent se judecă recursul său la Iaşi, pentru reducerea pedepsei.

Castrați perverșii care își bat joc de copiii noștri!Mărturia şocantă a pedofilului din Ploieşti: „Îmi plăceau fetiţele frumoase şi zglobii”

Marius Frumuzache, pedofilul care a terorizat Ploieştiul, a fost prins la o lună după ce a violat o fetiţă de numai 10 ani şi anterior mai încercase să abuzeze de alte două copile. Bărbatul a intrat peste fetiţă în casă, a adormit-o cu o batistă îmbibată în cloroform şi a batjocorit- o. El şi-a recunoscut faptele şi le-a declarat anchetatorilor că îi plăceau copilele frumoase şi zglobii. Frumuzache a avut, luna trecută, primul termen al procesului în care apărătorii săi au cerut magistraţilor să fie internat la ospiciu.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”


Şi în alte ţări, aceşti infractori sunt castraţi

În trei ţări din Uniunea Europeană (UE), cei care profită de minori sunt castraţi chimic, conform legii. Astfel, în Cehia, Polonia şi Germania, pentru cei găsiţi vinovaţi de pedofilie există această pedeapsă medicală, pe lângă închisoare. În Germania, în plus, pedofilii sunt şi microcipaţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Observatornews.ro
Mărturia unui tânăr vizat de triplul asasinat pus la cale de avocata din Ilfov: "Familiile noastre sunt șocate și îngrozite"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI