O sută de persoane au participat la petrecerea organizată pentru aniversarea de 6 ani a unui băiat. Evenimentul a avut loc într-un parc din Los Angeles într-o după-amiază de martie. Pregătirile pentru eveniment au început cu trei luni înainte, când angajatele unei firme specializate în astfel de evenimente au început să lucreze cu mama băiatului, precum și cu alte 14 persoane pentru a pregăti toate detaliile.
În dimineața petrecerii, organizatorii au instalat decorațiuni pentru ca petrecerea să arate de parcă se ține într-o stație de pompieri. Cu aprobări de la autoritățile locale, au blocat parcarea din parc și au adus un camion pentru a servi mâncarea. Sărbătoritul a fost urmărit aproape tot timpul de un fotograf și de o altă persoană care filma.
A fost o organizare similară cu cea pentru nuntă. Iar această mobilizare nu a fost o excepție, ci una tot mai întâlnită în rândul locuitorilor din Los Angeles.
Cum au evoluat petrecerile pentru copii
În urmă cu 30 de ani, un clovn la petrecerea copilului era considerat suficient. Leesa Zelken își amintește cum se deghiza pentru a câștiga un ban pe lângă veniturile obținute ca actriță. De atunci, ea și-a construit o afacere în jurul acestor petreceri pentru copii, pe măsură ce interesul a tot crescut.
Din 2005, vinde și un pachet care include amenajarea meselor aniversare și decorații. Colaborează și cu mai mulți furnizori și oferă inclusiv pachete de consultanță, care au un preț de pornire de 350 de dolari.
Doar o planificare a petrecerii costă începând de la 14.500 de dolari. Suma nu este cea finală, căci se adaugă prețul decorațiunilor, a meselor, a angajaților chemați să îi încânte pe micii invitați.
„Pentru un eveniment pe care tocmai l-am rezervat, facem închiriere de mobilier, un interpret, o stație de tatuaje cu sclipici, o stație de artizanat, un bucătar pentru clătite, un manager de petrecere și un salvamar – pentru că există o piscină și trebuie să ne asigurăm că nu cade nimeni”, a spus ea.
„Este o petrecere de dimensiuni medii”, continuă ea.
În total, o petrecere pentru aniversarea unui copil poate să ajungă la un preț de 75.000 de dolari. Chiar și mai mult, spune Zelken. Ea spune însă că suma cheltuită în medie de cei care angajează firme special pentru eveniment este între 10.000 și 40.000 de dolari.
De ce au ajuns petrecerile pentru copii atât de importante
Interesul tot mai mare față de organizarea unor astfel de evenimente poate avea de-a face cu pandemia, spune The New York Times. Părinții au fost blocați timp de doi ani, iar acum așteptările lor au crescut. De asemenea, un rol important îl joacă rețelele sociale.
„Rețelele de socializare răspândesc acum informații care înainte erau spuse pe holurile școlilor”, spune Joshua Castillo, un consultant pentru părinți din Los Angeles. „Înainte o persoană afla cât a costat ceva, făcea poate o poză și arăta mai departe”, continuă el.
Iar familia Kardashian a jucat și ea un rol uriaș. Petrecerile organizate de Kim Kardashian pentru cei patru copii ai săi au devenit adesea virale.
„În perioada în care Kim a avut o petrecere pentru primul ei copil și a fost ceva care a fost prezentat în People Magazine, ceva s-a schimbat”, a spus Zelken. „Oamenii au avut această dorință de a ajunge la același nivel sau aproape de el.” Iar nivelul a fost unul foarte ridicat, căci pentru evenimentul organizat pentru familia Kardashian a fost instalată inclusiv o roată uriașă, în grădină.
Apoi oamenii au început să posteze tot mai multe imagini pe rețelele de socializare, ceea ce a dus la un interes si mai mare.
„Foarte mult din feedul meu de Instagram reprezintă petreceri”, a spus Ellina Chulpaeff, un avocat în vârstă de 31 de ani, care s-a alăturat acestui trend când fiul ei a împlinit un an.
„Când văd ce petreceri sunt organziate în Beverly Park, caut să văd ce furnizori au folosit și apelez și eu la ei”, spune ea.
Nu este singură, căci mulți oameni i-au urmat exemplul. MESH, o companie care face mingi de plastic în care sar copiii, a avut atât de mult succes după o petrecere organizată pentru familia Kardashian, încât a avut nevoie să angajeze un inginer pentru a dezvolta o tehnologie de sortare a celor 40.000 de mingi pe care le folosește în fiecare weekend. La fel, firma de baloane Ballon and Paper, care a colaborat la rândul său cu familia Kardashian, spune că acum 70% dintre petrecerile companie sunt cele pentru copii.