Turismul din România a fost puternic afectat de Covid-19, pierderile fiind estimate la 240 de milioane de euro, în doar trei luni de la declanșarea crizei pandemiei.
Industria hotelieră a pierdut aproximativ 240 de milioane de euro în lunile martie, aprilie şi mai, în urma celor circa 6 milioane de înnoptări care nu au mai avut loc în această perioadă, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.
Acesta a mai spus că speră ca, în ultimele şapte luni din an, unitățile de cazare să funcţioneze undeva la un nivel de 40 – 50% faţă de anul trecut și a apreciat că hotelurile de dimensiuni mai mici ar putea fi nevoie să îşi limiteze capacitatea de cazare.
Preşedintele FIHR a precizat că măsurile de prevenire a răspândirii virusului introduse de către hotelieri ajung la un cost de 50 de euro pentru fiecare angajat.
Călin ille spune că unii membri ai federației vor deschide hotelurile de la 1 iunie, alţii treptat, pe măsură ce va creşte cererea, dar susține că 1 iunie e un semnal bun, un prim pas pentru redeschiderea turismului în acest an.
„E un prim pas care trebuie urmat şi de paşi ulteriori, în 15 iunie când ar trebui să deschidem piscinele, să deschidem zonele de agrement, să deschidem parţial restaurantele de interior, iar după 30 iunie să ne gândim şi la evenimentele de interior. În aceste trei faze trebuie deschis business-ul în sectorul turismului”, a precizat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România .