ComenteazăDuncan MacDougal, din Haverhill, Massachusetts, a ales şase pacienţi grav bolnavi, în stadii terminale. A căutat suferinyi de boli care produc o mare epuizare, în aşa fel încât paciantul să nu se mişte în momentul decesului. A construit un pat special, pus pe o balanţă foarte sensibilă pe care a experimentat decesul fiecărui pacient. Concluzia a fost că terupurile au pierdut 21 de grame în momentul decesului, această greutate find considerată masa sufletului.
Articolul în care dr. Duncan MacDougall şi-a expus teoriile a fost publicat, în 1907, într-o prestigioasă revistă medicală şi a ajuns rapid în paginile ziarului New York Times.
Experimentul nu a fost luat în serios până în 1988, când revista “Noetic Science” a condus o serie de experimente prin care a concluzionat că sufletul uman cântăreşte mult mai puţin, şi anume 0,01 grame. Cercetările au fost efectuate de specialişti germani care au cântărit mai mult de 200 de pacienţi muribunzi, înainte şi dupa moartea lor. În fiecare caz, ei pierdeau aceeaşi greutate: 0,01 grame. Gerard Voisart, un mare patolog francez, a criticat rezultatele studiului, spunând că diferenţa dintre un trup viu şi unul mort constă în aerul care părăseşte plămânii. Cercetatorii germani au răspuns acestei critici, arătând faptul că au luat în considerare şi aerul din plămâni când au făcut calculele.