În 2016, Florentin Pandele a câștigat 48.077 lei din indemnizația de primar la comunei Voluntari. În schimb, soția lui, Gabriela Firea, a luat în același an doar 39.251 ca edil al Municipiului București, notează stirilekanald.ro.
Culmea este că Pandele nu are un salariu mai mare decât al soției salle. S-a ajuns aici pentru că Gabriela Firea a devenit primar general al Bucureștiului, după ce a câștigat alegerile din iunie 2016.
Florentin Pandele se află, însă, la al cincilea mandat ca primar al Voluntariului. Primul mandat l-a obținut în anul 2000, la doar 39 de ani, și de atunci conduce destinele urbei ilfovene. În 2008, Pandele a câștigat alegerile cu 91,27 la sută, o performanță impresionantă pentru orice politician.
În aprilie 2016, Florentin Pandele a luat decizia de a candida ca independent pentru a nu influența cariera politică a soției sale, Gabriela Firea, care a participat la alegerile locale din partea PSD. Chiar și în aceste condiții, Pandele a câștigat ultimul scrutin cu 67 la sută din voturi.
În schimb, Gabriela Firea a câștigat alegerile din 2016 cu 43 la sută din voturi. La acel moment, ea fusese aleasă ca senator. Potrivit declarației de avere, Firea a mai primit suma de 38.743 lei, în calitate de parlamentar.
Începând din februarie 2017, indemnizația primarului Gabriela Firea a crescut și este echivalentă cu cea încasată de miniștri din Guvern. În prezent, primarul general al Capitalei câștigă aproape 11.500 de lei pe lună (aproape 2.500 de euro).
Citește și Cum arată soția ministrului Petre Daea. E tânără, blondă și foarte cochetă!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro