„3,8 miliarde (n.red. – de lei) sunt estimările noastre în acest moment”, a spus Boloș într-o conferință de presă.
Întrebat dacă este de acord cu reducerea numărului de alegeri prin comasare, ministrul de Finanțe a spus că merită luată în calcul această variantă, dar decizia aparține coaliției politice PSD-PNL.
„Te gândeşti la om, omul este cel care votează şi nefiind obişnuit cu patru rânduri de alegeri, pentru o mai bună organizare şi o mai bună eficienţă a organizării votului, poate n-ar fi lipsită de interes această discuţie în spaţiul public. Dar e o decizie a coaliţiei şi dacă ne gândim, fiind la Ministerul Finanţelor, cât de eficient ar fi un astfel de lucru şi omul cred că ar fi obosit să aibă patru rânduri de campanii electorale, de patru ori convins să voteze pe X sau Y. Intervine şi psihologic discutând fenomenul acesta de plictiseală”, a mai spus Marcel Boloş.
Întrebat ce economii s-ar face dacă s-ar comasa alegerile, Marcel Boloş a răspuns: „Dacă noi am socotit 3,8 miliarde la patru rânduri de alegeri şi se reduc la jumătate, teoretic discutând…”.
2024 este un an important pentru România din punct de vedere politic, pentru că vor avea loc patru tipuri de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale şi prezidenţiale. Primele alegeri, cele europarlamentare, sunt programate pe 9 iunie, restul nu au date bătute în cuie.
valihaita • 09.01.2024, 20:59
Singurele alegeri care poti fi comasate sunt parlamentarele cu cele prezidentiale...