Hotelurile pentru animale de companie au devenit o parte a unui stil de viață, adoptat în aceeași măsură și de proprietari și de patrupede. Pentru o săptămână de cazare la un pet hotel, proprietarii plătesc între 100 și 240 de euro dar au garanția că animalul lor preferat beneficiază de servicii de cinci stele cum ar fi plimbări, cameră separată cu toate facilitățile și ore de joacă.
“De cele mai multe ori serviciile incluse sunt: supraveghere non stop a locației, plimbare de 2-3ori/zi și recepție non stop. Toate pet hotelurile oferă și camere cu web-cam, cu ajutorul căreia proprietarul își poate vedea animăluțul”, spune Robert Caraman, instructor de dresaj și proprietarul Ring Star Pet Hotel.
Pet-hotelul oferă facilități de cazare diferite de cele ale pensiunilor canine, spun proprietarii acestora. La pet hotel se oferă facilități de cazare în camera similar celor de acasă, mobilate și decorate similar, în timp ce pensiunile canine oferă cazare în spații mai simple (interior- exterior, padocuri, țarcuri, cuști). Aceste facilități, precum și confortul oferit de ele justifică plata pe zi a unor sume cuprinse între 70 și 200 de lei, în funcție de tipul de cameră și serviciile oferite. Stăpânii care vor să ofere animalului de companie un serviciu exclusivist au la dispoziție și pachete categoria VIP, adică”Very Important Pet”, unde limita este dată doar de bugetul stăpânului.
Serviciile de calitate sunt în măsură să compenseze stresul provocat de despărțirea de stăpân și de locul său obișnuit. “Trebuie să înțelegem că mutarea la un pet hotel produce o doză de stres în anumite cazuri. Stresul poate fi negativ, generat de schimbarea mediului și despărțitea de stăpân sau pozitiv, când cățelul este foarte încântat de multitudinea de factori noi. Ambele tipuri de stres au consecințe similare. Pentru a contracara efectele stresului, clientul poate solicita un tratament mai special, care să includă activități suplimentare. Acestea pot fi diverse, în funcție de locație cum ar fi loc de joacă, plimbări extra, alergare pe bandă, periaj zilnic sau dresaj” a mai declarat Caraman.
La cea de-a 9-a ediție a târgului PetExpo desfășurat între 5 și 7 Mai la Romexpo, vizitatorii vor găsi și ofertele unor astfel de hoteluri pentru animale.
Aflat la a noua ediție, PetExpo – târgul dedicate animalelor, se desfășoară între 5 și 7 Mai la Romexpo, în Pavilion C6. În acest an, organizatorii vor aduce soluții complete pentru a susține conceptul de lifestyle pentru animale de companie.
Citește și: Efectul animalelor de casă asupra sănătații stăpânilor lor