În cadrul târgului, bucureștenii se pot bucura de un patinoar generos, de 600 de metri pătrați, de o roată panoramică înaltă de 33 de metri, de un carusel, dar și un ponton spectaculos de 260 de metri pătrați, care este încălzit.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Pe acesta din urmă, cei care ajung la West Side Christmas Market pot savura un vin fiert și se pot bucura de o priveliște extraordinară spre roata panoramică din târg.

La târgul de Crăciun din Drumul Taberei, un pahar de vin fiert de 330 ml costă 15 lei. Prețul acestuia este la jumătate față de cât costă un kurtos kalacs, care este 30 de lei, un desert îndrăgit de toată lumea.

Vestitul cozonac glazurat

Numele de kurtos kalacs din limba maghiară înseamnă colac sub formă de burlan… așa cum arată și forma celebrului desert secuiesc.

Prima atestare a acestui cozonac glazurat datează din anii 1450, dar prima rețetă scrisă a rămas în istorie de la contesa Maria Mikes din Zabala, din anul 1784.

Nu există nicio rețetă de kurtos sărat. În mod tradițional, aluatul de pe vremuri era mai simplu și mai tare, dar tot cu zahăr și nucă era presărat.

Se pot face mini-kurtosi care se pot umple cu cremă de brânză dulce sau de vanilie.

Kurtosul a devenit un desert foarte popular în ultimii 20 de ani pe la târguri și sărbători datorită gospodarilor din Covasna care și-au dezvoltat mici afaceri de familie cu produse tradiționale și l-au răspândit prin toată țara.

Metoda rapidă de coacere, la jar încins, este potrivită preparatelor rapide care se servesc la târguri și adunări populare, iar gustul aromat și glazura cu nucă au făcut din cozonacul secuiesc un desert îndrăgit de români din toate zonele țării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News